Dide, protestatar Rezist: Sponsorizările vin în special de la românii plecaţi în alte ţări la muncă

Mihai Cristian Dide, membru al mişcării #Rezist, a declarat miercuri că va depune la DIICOT probe privind provenienţa banilor pentru recuzita de la protestul din data de 10 august, susţinând că sponsorizările vin în special de la românii plecaţi la muncă în străinătate.

RomaniaTV.net
12 sept. 2018, 15:02
Dide, protestatar Rezist: Sponsorizările vin în special de la românii plecaţi în alte ţări la muncă

Mihai Cristian Dide a făcut câteva precizări jurnaliştilor în faţa Parchetului General cu privire la organizarea protestului din Piaţa Victoriei în data de 10 august.

„Protestul din 10 august a avut organizatori şi avem dovezi pentru lucrul acesta. Există declaraţii la Primăria Capitalei şi acel protest a fost asumat. Referitor la adresa pe care a făcut-o sau plângerea pe care a făcut-o Jandarmeria Română la DIICOT, vă informăm că mâine voi depune o adresa la DIICOT, prin care voi informa procurorii că, în calitate de organizatori, avem informaţii şi probe prin care putem să dovedim provenienţa banilor, sumele şi conturile în care au intrat aceşti bani pentru recuzita de la protest. Afirmaţiile făcute de genul ‘au fost acţiuni de deturnare a Guvernului’ sunt false. Tema protestului asta a fost, s-a cerut paşnic, fără violenţe, demisia Guvernului. Ceea ce s-a întâmplat pe 10 august nu a fost organizat de noi, violenţele nu au fost organizate de noi şi nu au fost puse la cale de protestatarii care au venit paşnic”, a mai declarat Dide.

Întrebat de unde au venit sponsorizările, protestatarul a spus: „Sponsorizările vin, în special, de la cetăţenii români din Diaspora, plecaţi în alte ţări la muncă şi, de obicei, sunt publice acele sponsorizări pe platforme de crowdfunding”.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat pe 9 septembrie că are informaţii că evenimentele din 10 august au fost finanţate din exterior.

„Sunt suficiente elemente ca să putem vorbi de o tentativă de lovitură de stat. Au fost proteste finanţate, se pare că şi din extern. Eu sunt absolut convins că săptămâna viitoare vor ieşi informaţii despre modul că s-au finanţat aceste proteste, despre faptul că au fost organizate tip paramilitar, despre faptul – şi s-a văzut asta de fapt – că au vrut să ocupe sediul Guvernului şi au provocat în permanenţă jandarmii”, a afirmat atunci Dragnea.