SIMONA HALEP – NAOMI OSAKA 6-4, 2-6, 6-3 în turul II la MIAMI

SIMONA HALEP-NAOMI OSAKA 6-4, 2-6, 6-3. Simona Halep s-a calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de la Miami, după ce a trecut în trei seturi de Naomi Osaka.

24 mart. 2017, 12:36
SIMONA HALEP – NAOMI OSAKA 6-4, 2-6, 6-3 în turul II la MIAMI

SIMONA HALEP-NAOMI OSAKA 6-4, 2-6, 6-3. Meciul a fost întrerupt în două rânduri, în cel de-al doilea și în cel de-al treilea set, din cauza ploii.

În primul set, după un început echilibrat, în care cele două jucătoare nu au făcut greșeli pe propriile servicii, Simona Halep a făcut diferența la singura minge de break, la scorul de 4-4.

Meciul a fost întrerupt din cauza ploii în debutul actului secund, iar pauza a afectat jocul Simonei Halep, care s-a văzut condusă cu 4-0. Deși a dat semne de revenire, românca nu a mai putut recupera handicapul și a pierdut cel de-al doilea set, scor 2-6.

În setul decisiv, Simona Halep a jucat foarte bine şi s-a impus cu 6-3.

Simona Halep își va afla adversara din turul al treilea în urma meciului dintre Ekaterina Makarova (locul 35 WTA) și Anett Kontaveit (locul 112 WTA).

„A fost dificil să revin în setul al doilea, m-am și supărat, dar în cele din urmă am știut ce am de făcut. Vin după câteva săptămâni de pauză, e bine că m-am calificat în turul al treilea și sper să joc și mai bine în următorul meci”, a spus Simona Halep la finalul meciului cu Naomi Osaka.