Dinamo, blestemată de un şef de club din Liga 1: Am mers la mănăstire, se va bate la retrogradare

Şefii echipei Ceahlăul Piatra Neamţ sunt foarte supăraţi că Dinamo l-a transferat pe fundaşul Andrei Marc fără a avea acceptul clubului moldovean, iar preşedintele Viorel Mestecăneanu şi-a exprimat nemulţumirea într-un mod halucinant. El a mers la mănăstire şi a blestemat gruparea din Ştefan cel Mare.

31 mart. 2015, 16:02
Dinamo, blestemată de un şef de club din Liga 1: Am mers la mănăstire, se va bate la retrogradare

Viorel Mestecăneanu, preşedintele clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, este în continuare furios că Dinamo l-a transferat pe fundaşul central Andrei Marc, afirmând că plecarea în Ştefan cel Mare a jucătorului de 21 de ani s-a făcut contrar legilor scrise şi nescrise ale fotbalului.

Când s-a scris modul prin care Marc va ajunge la Dinamo, nu am dorit să credem. Însă presa a avut dreptate! Pentru mine, acest club nu mai există, la fel şi Daniel Stanciu, care este cel mai pervers om. El a fost capul răutăţilor în transferul lui Marc„, a afirmat preşedintele nemţenilor, Viorel Mestecăneanu, pentru fanatik.ro.

Citeşte şi Ştire uluitoare în presa din Italia. Arsenal Londra vrea un jucător de 15 ani, din Liga 1

Mai mult, acesta a aruncat anatema asupra grupării din Ştefan cel Mare. „Nu ştim dacă vom face acest demers, mai vedem, trebuie să ne analizăm șansele de reuşită. Am mers în schimb la mănăstire şi i-am blestemat! Şi eu cred în aceste lucruri, se pare că deja au efect! Dinamo o să se bată la retrogradare, urmările sunt deja grave. O să vedeţi!„, a mai spus Mestecăneanu.

Citeşte şi UEFA nu vrea insolvenţii în cupele europene. Răspuns DUR pe adresa lui Dinamo