Directorul APIA a fost arestat pentru 29 de zile

Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Satu Mare, Viorel Pintea, reţinut, duminică, de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată a fost arestat, luni, pentru 29 de zile.

25 nov. 2013, 18:28
Directorul APIA a fost arestat pentru 29 de zile

Tribunalul Satu Mare a admis propunerea procurorilor DNA şi a dispus arestarea lui Viorel Pintea. Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a rezultat că, în martie şi mai 2012, inculpatul Pintea, în calitate de director la APIA Satu Mare, a pretins unui denunţător (fermier) suma de 2.500 euro, respectiv 5.000 euro, pentru a nu dispune controale la culturile de viţă de vie pe care le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substanţiale.

„Din totalul sumelor pretinse, în perioada anterior menţionată, inculpatul Pintea a primit de la denunţător 2.500 euro şi 3.000 lei. Separat de sumele deja menţionate, în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2013, Viorel Pintea a pretins de la denunţător 3.000 euro pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale acestuia, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă”, se arată într-un comunicat al DNA.

Sursa citată precizează că, duminică, Viorel Pintea a primit de la denunţător suma de 3.000 euro pe care o pretinsese, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.