Disidenta Valeria Novodvorskaia a murit la Moscova

Fosta disidentă Valeria Novodvorskaia, cunoscută pentru opoziţia sa faţă de regimul sovietic şi Kremlin, a încetat din viaţă sâmbătă la vârsta de 65 de ani, după ce fusese spitalizată la Moscova, relatează France Presse.

RomaniaTV.net
12 iul. 2014, 18:54

„Sâmbătă, Valeria Novodvorskaia a fost spitalizată într-unul dintre spitalele oraşului, dar nu am reuşit să o mai salvăm, iar aceasta a decedat”, a precizat o sursă spitalicească pentru agenţia de presă rusă Interfax. Ulterior, autorităţile moscovite au confirmat moartea disidentei pe undele postului de radio Eho Moskvî.

Născută în 1950 în republica sovietică a Belarusului, ea a format un grup clandestin de studenţi, care promovau insurecţia armată în vederea răsturnării regimului comunist. Considerată „schizofrenică, cu dezvoltarea unei personalităţi paranoice” de către autorităţile sovietice, ea a fost plasată cu forţa în mai multe rânduri în spitale psihiatrice.

Între 1987 şi 1991, ea a fost arestată în numeroase rânduri pentru organizarea a peste zece reuniuni antisovietice. În 1992, după destrămarea URSS, ea a creat partidul Uniunea Democratică din Rusia, fiind vizată după aceea de o serie de procese până în 1995, denunţate de opoziţie care fiind acţiuni motivate politic. Autoare a mai multe cărţi, Valeria Novodvorskaia a scris diferite materiale şi în mai multe jurnale de opoziţie.

„Valeria, o persoană cu o voinţă inflexibilă, convingeri ferme, o cultură enciclopedică – este foarte trist că ne-a părăsit”, a declarat cu regret pentru Eho Moskvî opozantul rus Boris Nemţov, în condiţiile în care omagiile la adresa disidentei se multiplicau pe reţelele de socializare.