Doi angajați ai Direcției Antifraudă din Capitală, implicaţi într-un accident rutier

Doi angajați ai Direcției Antifraudă din Capitală au fost implicați marți, la primele ore ale dimineții, într-un accident rutier. Din fericire nimeni nu a fost rănit, însă şoferul autoturismului a fost amendat.

27 ian. 2015, 16:13
Doi angajați ai Direcției Antifraudă din Capitală, implicaţi într-un accident rutier

Doi angajați ai Direcției Antifraudă din Capitală au fost implicați, marți dimineața, într-un grav accident rutier în zona Cimitirului Bora de la Slobozia. Din primele cercetări, aceștia s-au ciocnit de un TIR. Din fericire nimeni nu a fost rănit, însă persoana care conducea mașina instituției a fost amendată cu suma de 585 de lei.

Datele polițiștilor arată că evenimentul rutier s-a petrecut din cauza inspectorilor Antifraudă. Potrivit independentonline.ro, aflat la volanul mașinii de serviciu, șoferul, un bărbat de 49 de ani, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a lovit de un tir, care circula regulamentar din sens opus.

La volanul autotrenului se afla un bărbat de 42 de ani, domiciliat în Călărași.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.