Doi ex-colaboratori ai lui Sarkozy, anchetaţi pentru falsificarea unor facturi în campania electorală

Două foste cadre ale Uniunii Mişcării Populare (UMP), între care ex-directorul general Eric Cesari, au fost reţinute joi dimineaţă în vederea unei anchete asupra unui sistem de presupuse facturi falsificate pentru a finanţa campania prezidenţială a lui Nicolas Sarkozy în 2012, informează Le Figaro, citând surse apropiate anchetei.

02 oct. 2014, 09:32
Doi ex-colaboratori ai lui Sarkozy, anchetaţi pentru falsificarea unor facturi în campania electorală

Eric Cesari, supranumit ‘ochiul lui Sarkozy’ la UMP, şi fosta directoare pentru probleme financiare ale partidului Fabienne Liadze ‘au fost reţinuţi la domiciliile lor în această dimineaţă’ şi transportaţi la Oficiul anticorupţie din Nanterre.

Denunţătorul lor, Jerome Lavrilleux, a afirmat că ei ar fi participat la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, împreună cu alţi doi responsabili ai partidului, la o reuniune a UMP pentru a decide aplicarea sistemului facturilor false.

UMP a angajat la jumătatea lunii iulie o procedură de licenţiere pentru ‘eroare gravă’ împotriva lui Fabienne Liadze şi Eric Cesari.

Citeşte şi Sarkozy candidează pentru şefia UMP şi vizează preşedinţia Franţei în 2017

Miercuri, trei foşti conducători ai Bygmalion, societatea organizatoare a mitingurilor lui Nicolas Sarkozy, au fost audiaţi în această afacere după o arestare preventivă de 48 de ore.

În faţa judecătorului de instrucţie, unul dintre cofondatorii Bygmalion, Guy Alves, a confirmat participarea sa la o vastă fraudă permiţând cosmetizarea contului de campanie al lui Nicolas Sarkozy. ‘Un dispozitiv în termenii căruia UMP putea să-şi asume într-un mod nelegal cheltuieli ale campaniei lui Nicolas Sarkozy’, a declarat avocatul său, Patrick Maisonneuve.

Magistraţii şi poliţiştii anchetează acest sistem al facturilor false care urma să permită bugetului campaniei lui Nicolas Sarkozy să nu depăşească plafonul autorizat, stabilit la 22, 5 milioane de euro.