Doi poliţişti au fost bătuţi de un şofer pe care-l urmăriseră pentru că nu a oprit la semnalele din trafic

Procurorii arădeni au început o anchetă pentru ultraj, după ce doi agenţi de la Poliţia Rutieră, o femeie şi un bărbat, au fost bătuţi de un şofer pe care l-au urmărit până acasă, pentru că refuzase să oprească la semnalele din trafic, scrie news.ro. În agresiune au fost implicaţi şi doi membri ai familiei şoferului, care au ieşit din casă pentru a-i sări în apărare, deşi agenţii i-au somat şi au folosit inclusiv spray lacrimogen pentru a-i îndepărta.

RomaniaTV.net
24 sept. 2018, 12:49
Doi poliţişti au fost bătuţi de un şofer pe care-l urmăriseră pentru că nu a oprit la semnalele din trafic

Incidentul a avut loc în oraşul Sântana, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce echipajul Poliţiei Rutiere, format dintr-o femeie şi un bărbat, a semnalizat un şofer să oprească autoturismul pentru control. Şoferul a refuzat şi a mărit viteza, pentru a scăpa de control, iar agenţii au pornit în urmărirea acestuia. Şoferul a oprit maşina abia în faţa casei sale, însă între timp şi-ar fi sunat rude pentru a ieşi din imobil să-l ajute.

Agenţii au încercat să-l legitimeze pe şofer, dar acesta a refuzat şi ar fi devenit agresiv verbal şi fizic, iar două persoane care au ieşit din locuinţa sa i-ar fi atacat pe agenţi.

Anchetatorii afirmă că agenţii i-au somat pe suspecţi să nu se apropie şi au fost nevoiţi să folosească spray lacrimogen pentru a se apăra de lovituri.

În urma altercaţiei, cei doi poliţişti s-au ales cu mai multe răni şi au obţinut certificate medico-legale.

În acest caz a fost deschis dosarul „in rem” pentru ultraj, dar sunt vizaţi cei trei presupuşi agresori, care sunt audiaţi pe parcursul zilei de luni.