O grupare de hoţi români a dat sute de spargeri în Anglia. Au furat peste 1.000.000 de lire sterline

Cătălin Zaharia şi soţia sa, Florina Spiru, dar şi alţi complici, au fost condamnaţi la ani grei de închisoare în Anglia, după ce au dat sute de spargeri în diferite oraşe şi au reuşit să fure peste un milion de lire sterline.

02 oct. 2019, 10:05

Cuplul a ajuns în Marea Britanie, în 2014, unde a organizat una dintre cele mai mari grupări de hoţi din locuinţe din Marea Britanie. Timp de patru ani, până în anul 2018, cei doi, împreună cu alţi complici au dat aproximativ 400-500 de spargeri în mai multe oraşe din Marea Britanie, iar prejudiciul a fost estimat de anchetatori la peste un milion de lire sterline.

Cei doi şi complicii cuplului au fost prinşi după ce au început să posteze poze pe reţelele de socializare pentru a se lăuda cu banii pe care îi aveau. Ei au postat pe reţelele de socializare imagini cu obiecte valoroase, din aur, precum şi alte obiecte de valoare, inclusiv bani. Toate acestea erau furate de cei doi români şi de acoliţii acestora, iar obiectele furate cu care se lăudau pe Facebook nu au făcut decât să îi dea de gol şi astfel să fie prinşi de poliţişti.

Cătălin Zaharia, în vârstă de 30 de ani, a fost prins imediat după o spargere, în timp ce conducea o maşină fără asigurare, pe o autostradă din Anglia. Soţia sa, Florina Spiru, de 28 de ani, deşi nu a participat la furturi, a fost acuzată şi condamnată pentru spălare de bani. Unul dintre complicii soţilor a fost prins, după ce şi-a pierdut o şosetă într-o casă din care a furat.

În urma unor percheziţii, anchetatorii au găsit uriaşe sume de bani ascunse în genţi de lux, pantofi şi chiar într-un congelator.

Cătălin Zaharia, Florina Spiru, Constantin Stoian, Marian Molocia şi Daniel Stoean au fost condamnaţi la închisoare.