Doi români au murit, iar alţi doi au fost răniţi într-un accident în Italia

Doi imigranţi români care fugeau de poliţie au murit, iar alţi doi au fost grav răniţi într-un accident rutier produs în sudul Italiei, pe autostrada care face legătura între Roma şi Napoli.

18 nov. 2013, 14:57
Doi români au murit, iar alţi doi au fost răniţi într-un accident în Italia

Accidentul a avut loc luni dimineaţă pe Autostrada A1, care face legătura între Roma şi Napoli. Patru români aflaţi la bordul unui Audi A6 erau urmăriţi de poliţie pentru că refuzaseră să oprească la un filtru rutier, scrie Mediafax care citează Il Messaggero.

După o urmărire de aproximativ zece kilometri pe autostradă, românii au lovit un TIR care era oprit, ricoşând în alt autoturism şi într-un alt camion. Accidentul a avut loc pe segmentul de autostradă dintre localităţile Cassino şi San Vittore del Lazio, la sud de Roma.

Doi români au murit pe loc, iar alţi doi au fost răniţi grav în urma impactului. În accident a fost rănit uşor şi unul dintre şoferii camioanelor.

Potrivit poliţiei italiene, românii au refuzat să oprească la controlul rutier pentru că erau suspectaţi de furt de metale.

Citeşte şi Accident teribil provocat de un român beat în Italia