Doi români şi-au transformat viaţa în vacanţă. Aventuri cu barca, în jurul lumii VIDEO

Publicat: Miercuri, 06 August 2014 17:25 // Actualizat: Miercuri, 06 August 2014 17:42 // Sursa: romaniatv.net

Doi tineri pasionați de sailing şi-au construit în urmă cu câţiva ani o ambarcaţiune şi au plecat cu ea în jurul lumii. Acum ei le-au împărtăşit turiştilor din experienţele lor, prin intermediul România TV. Hobby-ul lor s-a transformat în afacere.

Răzvan şi Alex au început aventura pe ocean în urma cu trei ani, atunci când şi-au construit un adevărat penthouse plutitor. "Cine nu şi-ar dori să stea în vacanţă toată viaţa? Încercam să facem înconjurul lumii, dar pe îndelete. Prima dată a plecat Răzvan şi s-a ocupat de partea de design a bărcii. A durat un an şi ceva. Barca trebuie să ne ducă în jurul lumii şi n-aş fi vrut să grăbesc lucrurile mai mult decât ar fi trebuit. Orice eroare ne trimitea într-o situaţie de hazard", au povestit Alex şi Răzvan, pentru România TV.

Pentru o astfel de expediţie e nevoie de entuziasm, pasiune şi curaj. Pericolele sunt la tot pasul. "Nu puţine au fost situaţiile în care ne-am lovit de nişte furtuni şi de nişte conditii atmosferice nu atât de prietenoase", spune Răzvan, iar Alex îl completează: "Nu cred să fi fost un moment din viaţa mea când să-mi fie mai frică şi să n-o arăt. Am avut valuri de 5-6 metri, vânt destul de puternic, de 50 de noduri, abia puteai să stai pe punte. Toată furtuna asta a cauzat scufundarea a 40-50 de bărci, noi am fost cei care am supravieţuit şi am reuşit să râdem şi să glumim la sfârşit".

O altă istorioară amuzantă a fost spusă tot de Alex: "Am găsit amuzant atunci când am ajuns pe o plajă total pustie, din nişte tufişuri au ieşit doi thailandezi mici care ne faceau semne să plecăm. Iniţial nu am înţeles, până a mai venit un al treilea cu o puşcă mai mare decat el, o puşcă mitraleră. Ne-am văzut de drum, în urmă erau focurile de avertisment. Ne băteam care să stea pe burtă pe barcă".

Acum hobby-ul s-a transformat în afacere, iar Răzvan şi Alex au primit deja zeci de turişti pe ambarcaţiune.

2 Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
06 aug 17:40
... Doi tineri pasionați de sailing şi-au construit în urmă cu câţiva ani o ambarcaţiune şi au plecat cu ea...
06 aug 17:40
...şi au plecat cu ea în jurul lumii. Acum ei le-au împărtăşit turiştilor din experienţele lor, …read more ...
1
EUR
4.6605
RON
12 Dec
noapte -4 °
zi 4 °
Ultimele joburi adaugate
24 H