Doliu în lumea politică! A murit răpus de cancer

Doru Luțac, prim-vicepreşedinte al PNŢCD Constanţa şi fost director al companieiina Oil Terminal, a murit!

RomaniaTV.net
05 aug. 2017, 12:37

Anunţul a fost făcut de preşedintele PNŢCD Constanţa, Adrian Ţapliuc. Corpul neînsufleţit este depus la capela Cimitirului Municipal – Energia.

Doru Luţac avea 63 de ani și a murit răpus de cancer.

„În întreaga sa viață, colegul nostru de luptă a fost un om deosebit, în cel mai pozitiv sens al cuvântului: calm, ponderat, cu maniere impecabile, de autentic domn (născut și educat în acest fel), un profesionist desăvârșit, în domeniul său, un administrator competent și, nu în ultimul rând, foarte corect și cinstit, un om hotărât în ceea ce avea de întreprins, dar, în același timp, cu un suflet plin de empatie față de problemele celor din jurul său !” a declarat conducerea PNŢCD Constanţa.