DOLIU în lumea teatrului. „Vestea a venit ca un trăsnet”

Lumea teatrului românesc este din nou în doliu. Gabi Tudorin, actor al Teatrului "Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea, a decedat la vârsta de 69 de ani.

RomaniaTV.net
30 nov. 2016, 16:10
DOLIU în lumea teatrului. „Vestea a venit ca un trăsnet”

Vestea morţii lui Gabi Tudorin „a sunat ca un trăsnet” pentru colegii din Teatrul „Anton Pann”, potrivit managerului Adrian Roman.

Chiar dacă în ultimul timp avea probleme cu sănătatea, Gabi Tudorin nu s-a plâns niciodată şi a jucat şi după ce s-a pensionat, ultimul rol fiind în spectacolul „Aproape” de John Cariani, în regia lui Cristi Juncu, scrie Monitorul de Vâlcea.

Gabi Tudorin, s-a numărat printre actorii de forţă ai Teatrului „Anton Pann”. Absolvent al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, licenţiat în artele spectacolului, a activat ca actor la Teatrul „Anton Pann” încă de la înfinţarea teatrului profesionist, după ce a făcut parte şi din echipa Teatrul Popular. A interpretat pe scena Teatrului „Anton Pann” roluri memorabile, dând viaţă cu acelaşi talent personajelor de dramă sau de comedie, dar şi unor personae din spectacole pentru copii.

A lucrat cu mari regizori cum ar fi Dan Micu şi Silviu Purcărete. DECAMERON 645 pus în scenă în anul 1993 i-a adus numeroase satisfacţii şi bucurii. Cu unul dintre spectacole în care a jucat, a urcat şi pe scena Festivalului Naţional de Teatru în anul 2008. Este vorba de „Portugalia” de Egressy Zoltan, regia Cristian Juncu. Rolul din „Conul Leonida Faţă cu Reacţiunea şi Politica Zilii” de I.L.Caragiale, regia Adrian Roman i-a adus premiul de excelenţă pentru întreaga activitate, premiu acordat de Forumul Cultural al Râmnicului.