DOLIU în presa de la Chişinău: A murit Constantin Tănase

Jurnalistul Constantin Tănase, directorul fondator şi editorialist al ziarului Timpul din Chişinău, a încetat din viaţă joi, la vârsta de 65 de ani, a anunţat redacţia publicaţiei la care el a activat în ultima perioadă.

31 oct. 2014, 08:57
DOLIU în presa de la Chişinău: A murit Constantin Tănase

Constantin Tănase, care suferea de o boală incurabilă, a murit într-un spital din Chişinău.

Sicriul cu trupul său neînsufleţit va fi depus vineri la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, astfel încât toţi cei care l-au cunoscut vor putea să-i aducă un ultim omagiu, relatează presa de peste Prut.

„Este o pierdere enormă (…). Astfel de oameni şi profesionişti se nasc rar de tot. Constantin Tănase a însemnat curaj, a însemnat verticalitate, a însemnat calitate (…)”, a declarat decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe Comunicării, Georgeta Stepanov, pentru postul de televiziune Publica.

„A fost un luptător, dar nu a fost un luptător oarecare, a fost un luptător care a riscat conştient. El a avut un cult deosebit pentru adevăr, dar mai ales pentru adevărul naţional. Am pierdut cel mai mare sau unul dintre cei mari ziarişti pe care i-a dat vreodată Basarabia”, a afirmat scriitorul Nicolae Dabija.

„Una dintre vocile cele mai puternice ale societăţii şi ale mediului intelectual din Republica Moldova. Un luptător proeminent şi neobosit pentru cauza naţională în Republica Moldova pentru limba română şi pentru adevărul istoric. Ne declarăm întreaga solidaritate faţă de familia greu încercată în aceste momente”, a afirmat ambasadorul român la Chişinău, Marius Lazurca.

În memoria jurnalistului Constantin Tănase vor fi redenumite o stradă şi o instituţie de cultură sau educaţie din municipiul Chişinău, a anunţat Primăria capitalei, care anunţă într-un comunicat iniţierea procedurilor necesare pentru aceste acţiuni, în scopul de a omagia „aportul incontestabil adus în calitate de promotor al culturii naţionale” de către Constantin Tănase.

În acelaşi timp, preşedintele Nicolae Timofti, preşedintele parlamentului, Igor Corman şi premierul Iurie Leancă au transmis condoleanţe rudelor şi redacţiei ziarului „Timpul”.

Jurnalist ilustru, filolog, politician, figură emblematică în presa de la Chişinău, aşa îl caracterizează colegii săi de breaslă de la Publica.md. A avut mereu un cuvânt de spus despre schimbările prin care a trecut Republica Moldova. A activat în calitate de jurnalist aproape două decenii. Între anii 1997 şi 2001 a deţinut funcţia de redactor-şef adjunct, redactor-şef şi director al ziarului FLUX, iar ulterior a lansat cotidianul naţional independent Timpul. A editat o serie de volume de publicistică între care Publica.md menţionează „Ochiul lui Esop”, „Patria vuindă” şi „Hoţii de mituri”. În 2004,a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de comandor.