Doliu la Barcelona. Un fost mare sportiv a murit în condiţii suspecte

Mike Phillips, fost mare baschetbalist american, a murit în weekend în casa lui din Madisonville (Kentucky), la doar 59 de ani, în condiţii suspecte. Pentru a se afla cauza reală a morţii acestuia se aşteaptă rezultatele autopsiei care a fost efectuată ieri.

28 apr. 2015, 14:46

Mike Phillips a jucat în anii ’80 la mai multe formaţii din Spania: CB Mollet, Barcelona, Licor 43 Santa Coloma de Gramanet, Espanyol, Valladolid şi Cacaolat Forum Granollers. Consacrarea a cunoscut-o însă la echipa Universităţii din Kentucky cu care în anul 1978 a câştigat campionatul universitar american, NCAA, Phillips fiind unul dintre jucătorii de bază ai acelui team.

Mike Phillips a fost ales de New York Jets la draftul din vara anului 1978, dar n-a apucat să debuteze în NBA. S-a transferat în Spania, iar cu Barcelona a câştigat campionatul, Cupa Spaniei şi a ajuns până în finala Cupei Cupelor. În sezonul 1985-1986, când juca la Espanol Barcelona, a luat titlul de cel mai prolific marcator din campionat, cu 767 de puncte, la egalitate cu David Rusell, de la Estudiantes.

Denis Mayfield, reprezentantul autorităţilor locale, a spus referitor la moartea: „Aşteptăm rezultatele autopsiei pentru a stabili cauza morţii!„.