Donald Trump este pregătit să discute cu regimul nord-coreean

Preşedintele american Donald Trump i-a transmis omologului său sud-coreean Moon Jae-In că este pregătit să discute cu regimul nord-coreean, au anunţat miercuri birourile prezidenţiale de la Seul şi Washington, relatează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.

RomaniaTV.net
10 ian. 2018, 18:10
Donald Trump este pregătit să discute cu regimul nord-coreean

La o zi după primele discuţii inter-coreene din ultimii doi ani, Trump şi Moon au discutat telefonic. Liderul de la Casa Albă a transmis că nu va exista nicio acţiune militară pe durata discuţiilor.

„Ambii şefi de stat anticipează că dialogul inter-coreean actual ar putea duce în mod firesc la discuţii între Statele Unite şi Coreea de Nord privind denuclearizarea Peninsulei Coreene, după Jocurile Olimpice de iarnă de la Pyeongchang. Ei au convenit să negocieze îndeaproape cu privire la progresul discuţiilor inter-coreene. Preşedintele Trump a declarat că Statele Unite sunt deschise la discuţii în cazul în care Coreea de Nord doreşte acest lucru, atâta timp cât circumstanţele şi calendarul sunt potrivite”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei Coreei de Sud.

Biroul prezidenţial de la Seul a mai precizat că Trump a catalogat drept „complet greşit” un articol din publicaţia Wall Street Journal, potrivit căruia preşedintele american ar contempla în privinţa unui atac militar împotriva Coreei de Nord.