Donald Trump, „Împăratul fără testicule”. O statuie neconvenţională a preşedintului SUA, vândută cu 28.000 de dolari FOTO

O statuie reprezentându-l pe Donald Trump gol şi burtos a fost adjudecată pentru 28.000 de dolari la Los Angeles de către o personalitate TV, amatoare de activităţi paranormale, a informat miercuri casa de licitaţii Julien's Auctions, organizatoarea evenimentului.

03 mai 2018, 11:12

Această creaţie a unui colectiv anarhist de pe coasta de vest a Statelor Unite este, probabil, singura dintre cele cinci statui reprezentându-l pe cel de-al 45-lea preşedinte american dezbrăcat care nu a fost distrusă, confiscată sau vandalizată.

Potrivit AFP, aceasta este soarta pe care avut-o celelalte patru statui reprezentându-l pe Donald Trump gol – o creaţie denumită de artişti „Împăratul fără testicule”.

Statuile au apărut în august 2016 în locuri publice din Los Angeles, San Francisco, New York, Seattle şi Cleveland, într-un moment în care candidatura lui Donald Trump la preşedinţia SUA suscita scepticism, dar şi un interes crescut.

O galerie de la Hollywood, La Luz de Jesus, a reuşit să obţină una dintre statui înainte ca ea să fie confiscată şi topită.

Cumpărătorul, Zak Bagans, o personalitate TV atrasă de paranormal, intenţionează să expună statuia în muzeul său din Las Vegas, potrivit unui comunicat al Julien’s Auctions.