Donald Tusk: Uniunea Europeană trebuie să adopte o STRATEGIE pe TERMEN LUNG cu Rusia

Uniunea Europeană trebuie să elaboreze o strategie "pe termen lung" față de Rusia, "pentru mai mulți ani", a declarat joi noul președinte al Consiliului European, polonezul Donald Tusk.

19 dec. 2014, 09:15
Donald Tusk: Uniunea Europeană trebuie să adopte o STRATEGIE pe TERMEN LUNG cu Rusia

„Avem nevoie de o strategie pe termen lung”, a declarat Donald Tusk după summitul european. „Aceasta va necesita planuri pentru ani de zile, nu doar pentru câteva săptămâni sau luni”, a spus fostul premier polonez, actual şef al Consiliului European.  Tusk a precizat că UE trebuie să aibă o „poziție unită și comună” în criza ucraineană și față de Moscova, reafirmând că Rusia este acum „problema noastră strategică”, notează AFP.

Estimând că Ucraina este „victima unui fel de invazie”, Tusk a afirmat că europenii trebuie să meargă „mai departe de un răspuns reactiv și defensiv”. „Abordarea noastră trebuie să fie conformă cu ambițiile și potențialul nostru… Noi trebuie să ne regăsim încrederea ca europeni și să devenim conștienți de propria noastră putere”, a insistat el.

Citeşte şi Donald Tusk şi Barack Obama cer Rusiei să-şi retragă trupele din Ucraina

„Când vorbim de Rusia și Ucraina, vorbim despre noi, despre ceea ce înseamnă UE, despre ce este adevărata dimensiune a solidarității noastre”. „Suntem gata să sacrificăm ceva pentru a fi uniți?”, s-a întrebat el.

„Vom continua să condamnăm în termenii cei mai viguroși” atitudinea rusă, a asigurat la rândul său președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Dar „sunt convins că trebuie să lăsăm deschis canalul de dialog și dezbateri cu Rusia”, a adăugat el. „Cunoscându-l pe dl Putin de mulți ani, am de gând să înot în acest canal”, a asigurat el.