Într-un spital din America a fost surprinsă “Moartea” sau o creatură demonică! Ea se plimba în voie deasupra patului unui pacient, care vamuri câteva ore mai târziu!
Pe YouTube circulă de câteva zile un videoclip în care putem observa o fotografie în care apare o creatură înspăimântătoare, asemănătoare Morţii care se plimbă pe patul unui pacient aflat la terapie intensivă. Curios e faptul că pacientul a murit la câteva ore după această înregistrare, care a fost preluată de pe camerele de pe supraveghere dintr-un spital.
Există viaţă după moarte? „Am trecut prin tunelul morţii grăbindu-mă spre lumina de la capătul lui”
Nu se ştiu prea multe despre această fotografie decât că a fost luată de pe site-ul reddit.com, fiind uploadată de un user anonim. Acel user spune că poza a fost captată dintr-un spital din SUA, fiind de fapt o fotografie cu telefonul a imaginilor surprinse pe monitor de camera de supraveghere. Această creatură întunecată pare a se afla deasupra patului pacientului, care stătea întins. Precum am mai precizat, acest pacient a murit câteva ore mai târziu.
Citeşte şi Tu ce ai mânca pentru ULTIMA ta MASĂ? Vezi ce au ales DEŢINUŢII condamnaţi la MOARTE să consume FOTO
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20