Dosarul Black Cube: Daniel Dragomir rămâne încă 30 de zile în arest preventiv

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir rămâne încă 30 de zile în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins definitiv, miercuri, contestaţia în dosarul “Black Cube”, privind spionarea comunicaţiilor şi hărţuirea familiei şi a unor apropiaţi ai procurorului-şef al DNA, Codruţa Kovesi.

16 nov. 2016, 14:56
Dosarul Black Cube: Daniel Dragomir rămâne încă 30 de zile în arest preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut astfel decizia din 7 noiembrie a Tribunalului Bucureşti, care a admis cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Daniel Dragomir.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Dragomir Daniel împotriva încheierii din data de 07.11.2016, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 40585/3/2016 al Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală”, se arată în decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.

În dosarul “Black Cube” sunt cercetaţi în continuare de procurorii DIICOT fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi Yossi Barkshtein, ultimul fiind angajat al firmei israeliene de investigaţii. Dragomir este în arest preventiv din 14 septembrie, iar pe numele lui Barkshtein a fost emis din 8 august un mandat de arestare preventivă în lipsă.

Citeşte şi: DOSARUL BLACK CUBE: Procurorii cer 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru israelianul David Geclowicz

Procurorii DIICOT l-au pus sub acuzare pe Daniel Dragomir pentru constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei, arată News.ro.

Israelienii David Geclowicz şi Ron Weiner, primii acuzaţi din dosarul „Black Cube”, au încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat miercuri pe David Geclowicz la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În cazul israelianului Ron Weiner, Tribunalul Bucureşti va judeca în 28 noiembrie acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în care procurorii DIICOT propun condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare.

Ron Weiner este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, iar David Geclowicz de complicitate la aceste infracţiuni.

Potrivit procurorilor DIICOT, Daniel Dragomir ar fi luat legătura cu un reprezentant al companiei israeliene Black Cube, căruia i-a spus că vrea denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea lui în judecată de către DNA, cerând demararea operaţiunii „Tornado”.

„În perioada martie – aprilie 2016, la solicitarea directă a inculpatului Dragomir Daniel de demarare a operaţiunii «Tornado»,  din dispoziţia suspectilor  D. Z. şi A. Y. şi sub coordonarea directa a suspectului G. F., inculpatul Geclowicz David, fiind în posesia unor suficiente date de stare civilă şi informaţii despre anumite persoane anume vizate, a contactat telefonic în repetate rânduri persoane apropiate şefei D.N.A., şi în continuare, folosindu-se de mijloace frauduloase («scenarii»), au reuşit să-i convingă pe aceştia să le furnizeze datele de contact ale conturilor de e-mail, date pe care inculpatul le-a pus la dispoziţia coinculpatului Weiner Ron, pentru a se continua activitatea infracţională specifică”, potrivit procurorilor DIICOT.