Dosarul copilului mort după ce a mâncat o shaorma, blocat la Parchet

Durere de nedescris pentru părinţii micuţului Theodor care a murit în luna mai după ce a mâncat shaorma. Nici un vinovat nu a fost găsit dupa patru luni de la tragedie, informează România TV. Motivul este unul halucinant. 

05 sept. 2018, 09:53
Dosarul copilului mort după ce a mâncat o shaorma, blocat la Parchet

Legiştii care au făcut analizele şi care pot spune exact cauza morţii copilului nu au fost plătiţi. Drept urmare raportul cu analizele finalizate nu pot ajunge la parchet, anunţă România TV.

Citeşte şi Patronul shaormeriei, audiat la serviciul „Omoruri”. Părinţii copilului depun plângere penală împotriva ambulanţei

Cei trei – mama, tatăl şi copilul – au mers la o shaormerie din zona Vergului. Spre seară li s-a făcut rău şi au chemat ambulanţa. Au primit medicamente şi au rămas acasă, însă li s-a făcut din nou rău şi au chemat din nou ambulanţa, care a venit de data aceasta fără medic.

Familia copilului a vorbit, in exclusivitate pentru România TV, si a povestit filmul evenimentelor. „Le-a făcut o injecţie de metroclopramid, ca să nu mai vomite, şi le-a dat o reţetă. Le-a spus să sune, să revină spre dimineaţă, dacă se simt la fel de rău. Până dimineaţă, la 7.30 – 8.00 erau din ce în ce mai rău. Copilul vomita, ei vomitau, s-au deshidratat. Tatăl, până la ora 8, nu mai ştia de el, nu-şi aduce aminte multe pasaje, din cauza deshidratării. La 8 fără 10 a sunat din nou la Salvare. A venit Salvarea rapid, a venit doctoriţa, i-a evaluat şi le-a spus: Trebuie să ajungeţi de urgenţă la spital, toţi trei, n-am ce să vă fac aici. Au ajuns la spital în jurul orei 12.30-12.40. Pe mamă au pus-o imediat la perfuzii. Pe urmă copilul a cedat şi la 15.30 a murit”, a declarat vărul tatălui copilului.

Primele rezultate ale probelor prelevate din produsele alimentare au fost negative, iar în urma controlului la unitatea respectivă nu s-au găsit deficienţe atât de grave care să conducă la o situaţie de genul acesta, declara directorul DSVSA Bucureşti, Ovidiu Zvorişteanu. 

Citeşte şi Cazul copilului care a murit după ce ar fi mâncat şaorma. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu

„În data de 16.05.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost sesizat cu privire la faptul că, în ziua de 15.05.2018, la ora 17.20, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ‘Prof. Dr. Matei Balş’ s-a produs decesul unui minor în vârstă de 3 ani, ca urmare a unui stop cardiac, existând suspiciunea unei intoxicaţii cu o substanţă necunoscută, motiv pentru care cazul a fost considerat unul medico-legal. Sesizarea a fost formulată de către Serviciul de Anatomie Patologică şi Prosectură din cadrul Spitalului Clinic Colentina, în condiţiile în care institutul în cauză nu deţine un astfel de serviciu. Drept urmare, în data de 16.05.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus efectuarea autopsiei medico-legale de către Institutul Naţional de Medicină Legală ‘Mina Minovici’. Totodată, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize toxicologice cu privire la mai multe probe (aspirat gastric, sânge, urină) puse la dispoziţie de unitatea spitalicească, ridicate de la persoana decedată, respectiv de la părinţi. Autopsia a fost realizată în data de 17.05.2018, urmând ca după efectuarea analizelor toxicologice să fie stabilită cauza decesului”, se arată într-un comuinicat al Parchetului.