DOSARUL TRANSFERURILOR. Un avocat cunoscut le dă SPERANŢE condamnaţilor: Rezultatul îi avantajează

Nouă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au recomandat luni ca instanţele de judecată să aplice prevederile legale mai favorabile, din noile şi vechile Coduri, fapt care îi priveşte direct pe cei opt condamnaţi în Dosarul Transferurilor.

16 apr. 2014, 16:25
DOSARUL TRANSFERURILOR. Un avocat cunoscut le dă SPERANŢE condamnaţilor: Rezultatul îi avantajează

Fraţii Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gigi Neţoiu au depus contestaţii în anulare, prin care solicită anularea pedepselor dictate de Curtea de Apel împotriva lor, în Dosarul Transferurilor, invocând vicii de procedură.

Citeşte şi BOMBĂ în DOSARUL TRANSFERURILOR. Patru CONDAMNAŢI, ca şi ELIBERAŢI

Decizia de luni a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie îi îndreptăţeşte pe condamnaţi să spere că vor fi eliberaţi, iar avocatul Lucian Bolcaş a explicat pentru ziarulring.ro ce înseamnă practic această nouă soluţie a magistraţilor. „Este o problemă tehnică. Ea poate să fie rezolvată în favoarea inculpaţilor în măsura în care una dintre legi prevede o pedeapsă mai favorabilă. Rezultatul îi avantajează, cel puţin aparent, nu li se poate înrăutăţi situaţia în niciun caz în propria lor cale de atac şi va trebui ca instanţa care i-a judecat, Curtea de Apel – dar nu acelaşi complet –, să rejudece conform legii mai favorabile fiecare infracţiune în parte. La hotărârea definitivă a Curţii de Apel s-a înaintat contestaţie la ÎCCJ, potrivit noii proceduri penale.

Înalta Curte a făcut nişte recomandări către instanţa care a judecat. În fapt, nu se numesc recomandări, ci puncte de drept dezlegate de instanţa de casare care sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere. Deci se casează hotărârea dată, iar la judecare, pentru că asta e procedura nouă la contestaţie, se recomandă ca fiecare infracţiune în parte să fie analizată în raport de prevederile legale mai favorabile, în vechiul Cod penal sau în noul Cod penal. Oricum, ei rămân în continuare închişi. Probabil că în hotărâre se scrie că se menţine starea de arest„, a spus Lucian Bolcaş.

Citeşte şi Motivarea judecătorilor în Dosarul Transferurilor: Fraţii Becali, capii afacerilor ilegale