Porsche răsturnat pe câmp, şoferul decedat. Poliţiştii au găsit peste 37.000 de lire sterline în maşină

Un tânăr de 30 de ani a murit în noaptea de duminică spre luni, după ce a fost implicat într-un accident, pe DN 71 Bucureşti-Târgovişte. Poliţiştii au găsit în maşina lui două sacoşe cu lire sterline, informează IPJ Dâmboviţa. Şoferul era un cunoscut om de afaceri local.

RomaniaTV.net
16 iul. 2018, 06:00

Maşina tânărului s-a răsturnat din cauza vitezei excesive, în zona localităţii dâmboviţene Mircea Vodă.

„În autoturism a fost descoperită o mare sumă de bani, în două sacoşe din plastic, lire în bancnote de 20 şi 50. Se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, precum şi pentru stabilirea provenienţei banilor”, a precizat sursa citată.

Tânărul mort în accidentul de noaptea trecută, Mihai Petrache, deținea împreună cu soția sa lanțul de pizzerii Maestro, dar si cofetăria Delice&Chocolate. Era un prosper om de afaceri cu pizzerii în Târgoviște, București și Craiova.

Mihai Petrache avea patima vitezei, potrivit Gazeta Dâmboviţei. Avea permisul suspendat până în luna septembrie. Martorii spun ca a gonit spre moarte cu peste 200 de km pe oră. Porsche-le pe care îl conducea s-a răsturnat de 6 ori pe un câmp din Mircea Vodă.

În mașină au gost găsite două sacoșe cu bani. În total erau 37.450 de lire sterline.