DOUĂ ZILE LIBERE în plus pentru români: a 40-a zi după Paşti şi 24 ianuarie – proiect de lege

Parlamentarii vor ca românii să mai aibă încă două zile libere. Un proiect de lege, iniţiat de 25 de deputaţi şi senatori, prevede ca Ziua Înălţării Domnului şi ziua de 24 ianuarie să fie declarate zile nelucrătoare.

15 sept. 2014, 08:10
DOUĂ ZILE LIBERE în plus pentru români: a 40-a zi după Paşti şi 24 ianuarie – proiect de lege

Proiectul, iniţiat de 25 de parlamentari PSD, PNL, PP-DD şi PC-PLR, se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, aceasta fiind forul decizional, după ce Senatul a respins propunerea.

Iniţiatorii propun astfel completarea Codului Muncii astfel încât să fie declarate sărbători legale în care nu se lucrează „Ziua Înălţării Domnului- Ziua Eroilor (a 40-a zi după Sfintele Paşti) şi 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române.

Citiţi aici PROIECTUL DE LEGE şi EXPUNEREA DE MOTIVE

Potrivit unui studiu recent, România se află printre ţările europene cu cele mai puţine sărbători declarate zile libere prin lege, la nivelul Europei Centrale şi de Est, fiind pe ultimul loc.

Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor publice sau religioase, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În 2014, din cele 12 zile doar nouă sunt în timpul săptămânii.

Conform studiului Worldwide Benefit and Employment, realizat în 2013 de Mercer Marsh Benefits, în Europa Centrală şi de Est, guvernul turc acordă cel mai mare număr de sărbători publice (14,5), urmat de Rusia (14) şi Slovacia (13). Cehia şi Lituania au câte 12 sărbători legale, urmate de Croaţia (11), Polonia şi Ucraina (10) şi de Serbia şi România, fiecare cu câte 9.

Un senator PNL vrea ca 15 septembrie să fie ZI LIBERĂ pentru părinţi: Avem proiect, dar ZACE în sertare

La nivelul întregului continent, Finlanda ocupă primul loc din Europa cu 15 zile libere, iar Marea Britanie, Olanda şi Ungaria sunt pe ultimul loc, cu 8 zile libere.

Austria are 12 zile de sărbătoare libere, în timp ce Suedia, Italia, Franţa şi Danemarca oferă angajaţilor 11 zile libere publice. Belgia, Luxemburg, Norvegia şi Portugalia sunt pe acelaşi nivel, cu 10 sărbători legale. Germania are în mod normal 9 sărbători legale, dar sunt variaţii între landuri, astfel încât unii angajaţi pot primi până la 13 zile. De remarcat, Norvegia şi Suedia nu consideră Ajunul Crăciunului şi Revelionul sărbători legale, cu toate că acestea sunt tratate ca atare de către angajatori.

În America de Nord, Canada acordă cel mai mare număr de sărbători publice (11), deşi acest lucru variază în funcţie de provincie. Statele Unite are 10 sărbători legale, însă angajatorii privaţi nu sunt obligaţi să ofere aceste zile libere.

În America Latină se regăseşte ţara cu cel mai mare număr de sărbători legale din lume, dar şi cea cu cel mai mic: Columbia are 18 zile libere publice, în timp ce în Mexic sunt doar 7. Argentina şi Chile au 15 sărbători legale, iar Brazilia 12.

În Orientul Mijlociu şi Africa, Emiratele Arabe sunt pe ultimul loc, cu 9 sărbători legale, în timp ce Maroc acordă 14 zile libere legale.

Încă o ZI LIBERĂ: Românii vor avea parte de un WEEKEND PRELUNGIT în august

Angajaţii din India şi cei din Columbia beneficiază de cel mai mare număr de sărbători legale din întreaga lume – 18. Australia şi Noua Zeelandă acordă mai puţine zile libere decât media regiunii: 9 şi, respectiv, 11. Thailanda şi Coreea de Sud oferă 16 zile de sărbătoare legale, urmată de Japonia – 15, Indonezia, Malaezia şi Filipine – 14, Pakistan – 13, Hong Kong şi Taiwan, fiecare cu 12. Vietnam are cel mai mic număr de sărbători publice din regiune – 10, sub China şi Singapore, cu 11 fiecare.