Dr. Pompiliu Popescu: Daniel Prodan nu a avut niciodată probleme cardiace

Pompiliu Popescu, fostul medic al echipei naționale de fotbal a României, a declarat că Daniel Prodan, decedat în urma unui infarct miocardic, nu a avut absolut niciodată probleme cardiace în cariera de fotbalist.

17 nov. 2016, 08:37
Dr. Pompiliu Popescu: Daniel Prodan nu a avut niciodată probleme cardiace

Pompiliu Popescu: „Am primit vestea morții lui Didi Prodan aseară, pe la 11,00 și ceva 12,00. M-a șocat, n-am putut închide ochii toată noaptea. E incredibil, nu ai nicio boală, nu te doare nimic și te prăbușești dintr-odată și mori. E de necrezut pe un corp sănătos să apară infarct miocard. Cauze pot fi destule, însă el era perfect sănătos. Ani la rând i-am fost medic și niciodată, dar absolut niciodată nu a avut probleme cardiace. Problemele lui au fost doar cu accidentările, asta se știe„, a spus , pentru Agerpres, Pompiliu Popescu.

Fostul medic a adăugat că fotbalul românesc a pierdut în urma decesului lui Daniel Prodan un om valoros. „Îi văd toată viața prin fața ochilor. Era un prieten de suflet, îl cunosc de 25-26 de ani de când juca fotbal. Un băiat extraordinar, cu glumele mereu la el, optimist, cu mult respect, ce să mai, un om deosebit. Dumnezeu să-l ierte! Fotbalul românesc a pierdut un om de valoare„.

Citeşte şi Daniel Prodan era în conflict deschis cu FRF şi Anghel Iordănescu: „Îmbătrâneşti urât, nea Puiule!

Fostul internațional român Daniel Prodan a încetat din viață miercuri seara, la vârsta de 44 de ani, în urma unui infarct suferit în locuința sa.

Daniel Prodan a strâns 54 de selecții la echipa națională în perioada 1993-2001, participând cu reprezentativa României la Campionatul Mondial din 1994, unde a fost integralist în toate cele 5 partide, și la Campionatul European din 1996.

Citeşte şi Daniel Prodan, fost jucător la Atletico Madrid, este omagiat de ziarele din Spania. Clipuri cu cele mai frumoase momente VIDEO

Daniel Prodan s-a născut pe 23 martie 1972 la Satu Mare. A evoluat la Olimpia, echipa locală, între 1991-1992. Apoi, a ajuns la Steaua București, formație unde a jucat până în 1996, când s-a transferat la Atletico Madrid, apoi a ajuns în Scoția, la Glasgow Rangers. În 2000 a revenit la Steaua București, apoi a mai trecut pe la Rocar București (2000-2001), FC Național (2001 și 2002-2003) și Messina (2002).