Dragnea, despre prestaţia lui Iohannis la Bruxelles: Ipocrizie. Pe cine mai păcăleşte cu vorbele astea meşteşugite?

Liderul PSD Liviu Dragnea ironizează declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis de la Bruxelles, unde a dat explicaţii cu privire la decizia sa de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), spunând că este doar ipocrizie din partea şefului statului, pentru că a luat această decizie de teama unei suspendări. Dragnea a continuat, afirmând că preşedintele „nu mai păcăleşte pe nimeni cu vorbele astea meşteşugite”.

RomaniaTV.net
11 iul. 2018, 19:43
Dragnea, despre prestaţia lui Iohannis la Bruxelles: Ipocrizie. Pe cine mai păcăleşte cu vorbele astea meşteşugite?

„Ipocrizie. Cum vorbea acum o lună şi ceva, cum vorbea atunci când a primit cererea de revocare de la ministrul Justiţiei şi după ce a apărut decizia Curţii Constituţionale. Bătaie de joc la adresa CCR. A zis că e o decizie care ridică mai multe probleme decât rezolvă, că trebuie să o citească bine, să o înţeleagă. După care apare teama de suspendare, i-o mai fi atras şi altcineva atenţia. Pe cine mai păcăleşte cu vorbele astea meşteşugite?”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3, întrebat ce părere are despre declaraţiile şefului statului în legătură cu decizia de revocare a şefei DNA.

Citeşte şI: Liviu Dragnea: Iohannis a semnat revocarea lui Kovesi de frica suspendării. Este ferm deschis subiectul suspendării preşedintelui

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că decizia sa de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, anunţată de către purtătorul său de cuvânt, trebuie înţeleasă drept „un pas spre respectarea Constituţiei şi a statului de drept”. El a afirmat că nu şi-a schimbat opinia despre activitatea DNA şi a Laurei Codruţa Kovesi, care au făcut o treabă foarte bună, ce trebuie apreciată. „Dacă cineva se bucură că lupta anticorupţie încetează sau încetineşte, nici vorbă, lupta anticorupţie merge mai departe cu toată forţa”, a declarat şeful statului.