DRAGOBETE 2016: De ce nu e bine să fii TRIST pe 24 februarie. Ce trebuie să facă toate fetele

DRAGOBETE 2016: În fiecare an în data de 24 februarie românii sărbătoresc ziua iubirii, Dragobetele. Lucrurile nu au fost mereu așa, iar pe vremea când Dragobete era numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, era un zeu tânăr al dacilor, sărbătorit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania la o dată fixă în fiecare an. Data varia de la o zonă la alta, între 24 februarie şi 28 februarie, 1 martie şi 25 martie. Dragobete era considerat patronul dragostei şi al bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti.

Alina Costache

24 feb. 2016, 04:32

DRAGOBETE 2016: De ce nu e bine să fii TRIST pe 24 februarie. Ce trebuie să facă toate fetele

DRAGOBETE 2016: În unele tradiţii este considerat Cap de primăvară, Cap de vară, fiu al Baba Dochia şi cumnat al eroului vegetaţional Lăzărică. Dragobtele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.

Dragobetele cap de primăvară era divinitatea populară sinonimă cu sărbătoarea de Dragobete celebrată la 1 martie, deschizătorul primăverii, patronul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

Alte Articole

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut ...

TEST IQ. Numai persoanele cu mintea limpede și inteligența ...

Alex Militaru nu poate să o dea uitării pe Carmen Grebenișan! ...

La Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în ziua de Dragobete, se spune că rămâneau fără pui până în aceeași zi a anului viitor.

Asemănător păsărilor, cuvântul grecesc „pasare” însemnând „mesaj al cerului”, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Cei care nu se întâlneau cu un prieten în ziua de Dragobete se spune că nu era iubiți tot anul.

Dacă timpul era favorabil, fetele şi băieţii se adunau în cete şi ieşeau la pădure chiuind, pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere din Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii.

Fetele ignorate de băieţi în ziua de Dragobete, le acuzau pe celelalte că au făcut farmece la Atanasii (17 şi 18 ianuarie), pentru a-i atrage pe băieţi. Această zi, potrivit tradiţiei, era propice farmecelor pentru alungarea iubirii dintre tineri.

Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 23 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia.

Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete.

Această explicație este data și de „Micul dicționar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Safiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „DRAGOBETE” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” (Cicindela campestris).

În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”. Alte teorii expuse de Lutic, consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” – țap și „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităților dacice nu ne mai sunt cunoscute”

Ziua de DRAGOBETE cade în fiecare an pe 24 februarie și este asociată nu doar cu iubirea, ci și cu începutul primăverii, începutul unui an mai bun din punct de vedere sentimental. De DRAGOBETE există fel de fel de superstiții și tradiții, în care unele persoane încă mai cred cu tărie și în ziua de azi.

Spălarea părului cu zăpadă

În popor, se spune că de DRAGOBETE fetele strângeau zăpadă și o topeau, pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. În acest fel, se mențineau frumoase tot anul și băieții le remarcau mai repede. În zonele rurale, fetele foloseau apa din zăpada de DRAGOBETE pentru a face diferite farmece prin care să-și atragă ursiții.

Sărutul eternității

În unele zone din țară, superstiția de DRAGOBETE spune că îndrăgostiții trebuie neapărat să se sărute în această zi, dacă vor să rămână împreună cât mai mult timp. De fapt, tot de DRAGOBETE, îndrăgostiții fac o logodnă neoficială, prin care își jură iubire veșnică. Acest lucru îi ajută să fie împreună pe viață.

Ziua distracției și a veseliei

De DRAGOBETE , tradiția spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, deoarece așa va fi tot anul și va atrage ghinioanele asupra lui. În schimb, trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să îi meargă bine și să aibă parte de voie bună.

Ziua curățeniei

Potrivit tradiției, femeile trebuie să facă ordine și curățenie în casă, pentru a avea un an îmbelșugat și a fi iubite de soți. Așadar, înainte să pleci la distracție, șterge praful și aspiră, ca să vadă iubitul tău cât ești de harnică.

La țară, gospodarii se fereau să lucreze pământul sau să facă treabă prin curte, de teamă ca DRAGOBETELE să nu-i pedepsească pentru că munceau, în loc să petreacă.

Zburătoritul

Conform tradiției, de DRAGOBETE se organizează „zburătoritul”, un eveniment mult așteptat de fete și de băieți deopotrivă. Zburătoritul presupune ca băieții să alerge după fete, să le prindă și să le sărute. Odată ce se sărutau, se considera că începea relația lor de dragoste.

Întâlnirea celor care se plac

Superstiția de Dragobete spune că dacă unei fete îi place de un anumit băiat, trebuie să face tot ce îi stă în putință pentru a se întâlni cu el în această zi. Se spune că dacă nu se întâlnește cu băiatul care i-a picat cu tronc, șansele de a fi împreună cu el sunt nule.

Semănarea busuiocului

Potrivit unei tradiții străvechi, de DRAGOBETE gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau afară, în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece și tratamente, deoarece se considera că avea puteri magice. În plus, fetele tinere îl foloseau în tot felul de ritualuri, pentru a-și visa ursitul.

Tradiţii din popor de Dragobete. Chiar dacă tradiţiile populare nu mai sunt păstrate aşa cum erau odinioară, nu strică să ne amintim, preţ de câteva minute, cum sărbătoreau românii Dragobetele.
Se spunea pe vremuri că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul, aşa că nu prea era cineva care să nu ia parte la sărbătoarea cu pricina.

Pregătirile începeau încă de dimineaţă, când tinerii se îmbrăcau cu cele mai bune haine şi porneau spre centrul satului. Dacă afară era frumos, dădeau o fugă şi prin pădure, după ghiocei, pentru a-i oferi mai târziu fetelor din comunitate. Dacă în schimb era vreme urâtă, aceştia se adunau la cineva acasă şi stăteau la poveşti ori se ţineau de jocuri şi glume.

Tot de Dragobete se făceau aşa zisele logodne simbolice, care nu de puţine ori se transformau în căsătorii adevărate. Tot pe 24 februarie, fetele sau băieţii se făceau fraţi de sânge, iar fetele tinere strângeau apa din omătul încă netopit, despre care se spunea că avea proprietăţi magice. Acelaşi lucru se întâmpla şi cu viorelele şi tămioasa, care se punea apoi la icoane, pentru a fi folosite mai târziu la farmecele de dragoste.

Când se apropia ora prânzului, fetele obişnuiau să fugă spre sat, obicei numit în partea de sud a ţării „Zburătorit”. Nici băieţii nu stăteau pe loc, căci aceştia puneau ochii pe mândra care le plăcea şi o luau la fugă după ea. Dacă reuşeau să o prindă, iar fetei îi plăcea de fecior, atunci aceştia se sărutau îndelung, în văzul tuturor. Sărutul reprezenta de fapt logodna dintre cei doi cel puţin pentru un an. De multe ori însă acestea veneau înaintea celor adevărate, semn că tradiţia are scopul de uni pe tinerii care îşi căutau jumătatea.

Cei care stăteau pe margine făceau calcule, pentru a vedea la ce nunţi vor trebui să meargă la toamnă. După-amiaza se organiza o petrecere mare, unde toată lumea dansa, chiar dacă erau cu perechea sau singuri, de teamă că se va adeveri legenda conform căreia tinerii care nu petrec de Dragobete vor rămâne tot anul singuri.

Femeile trebuiau şi ele să atingă un bărbat din alt sat, pentru a avea parte de dragoste tot anul şi aveau grijă ca toate animalele să fie bine hrănite în această zi. Sacrificarea lor era interzisă de Dragobete, iar tot atunci aveai voie să faci doar puţină ordine prin casă, nu şi alte treburi mai mari.
Chiar dacă se spune că „pedepsea” femeile care şi de ziua lui muneau, Dragobetele îi ocrotea pe îndrăgostiţi şi chiar le purta noroc.

Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News