Dragoş Anastasiu (ANAT): Turişti, căscaţi ochii! Preţurile prea mici sunt un indiciu că nu este în regulă ceva

Publicat: Joi, 05 Iulie 2018 16:49 // Actualizat: Joi, 05 Iulie 2018 16:50 // Sursa: romaniatv.net

Preţul produselor turistice nu poate varia foarte mult de la o agenţie la alta, iar tarifele exagerat de mici reprezintă un semnal de alarmă că nu este în regulă ceva, a declarat, joi, Dragoş Anastasiu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat de jurnalişti ce îi sfătuieşte pe turişti să facă pentru a se asigura că nu vor fi păgubiţi de agenţiile de turism.

"Nu există niciodată garanţii. Cele mai mari bănci din lume au dat faliment, ca principiu. Există indicii după care un turist se poate ghida, lucrurile clasice: care este renumele agenţiei respective, care sunt referinţele despre ea, care este modul în care se comportă cu mine când vreau să cumpăr ceva. Există undeva, mă duc la sediul lor, modul în care interacţionez cu ei. Sunt IATA - agenţii care vând bilete de avion şi acolo sunt criterii financiare, iar în IATA nu poate fi orice agenţie de turism care apare pe piaţă cu 200 de lei - sau sunt membri ANAT", a spus Anastasiu.

Reprezentantul asociaţiei a oferit exemplul prăbuşirii agenţiei Omnia, care a practicat preţuri exagerat de mici timp de mai mulţi ani, în baza unui sistem care s-a dovedit nesustenabil.

"Toată lumea a alergat după preţ. Toată lumea s-a bucurat ani de zile că la Omnia găseşte circuite la preţuri mici faţă de cele din piaţă. Toată lumea a aplaudat, toţi clienţii s-au dus acolo, s-au înghesuit la poartă, ca şi la Caritas. La un moment dat a bubuit. Sistemul lor de business, pe care l-am văzut şi noi ulterior, era în felul următor: adunau nişte bani din piaţă, investeau cu destul de mult risc pe bursă şi 24 de ani sistemul a funcţionat, iar lumea a beneficiat de 20-30% reducere, au dat banii cu un an înainte şi au beneficiat de excursii. La un moment dat, s-a spart. Şi când s-a spart, "dom'ne, ce nenorociţi!". În contexul în care nici astăzi nu ştim dacă banii ăia există undeva, la un broker prin Cipru", a adăugat Anastasiu.

Astfel, el a sfătuit turiştii să nu se uite numai la preţ şi să analizeze mai multe oferte de la mai multe agenţii pentru aceeaşi destinaţie, iar o diferenţă mai mare de 2-3% poate însemna un indiciu că ceva nu este în regulă.

"Toată lumea găteşte cu aceeaşi apă. E normal să se nască diferenţe din modul de management, dar ele nu pot fi foarte mari, pentru că, în general, nu agenţiile de turism stăpânesc produsul. De exemplu, dacă un hotel dă 50% reducere, dă la toată piaţa. Şi se vede în piaţă. Iar faptul că tu te duci şi vezi diferenţe foarte mari de preţuri reprezintă un indiciu să caşti ochii mai mult şi mai ales dacă nu cunoşti agenţia, nu ai mai lucrat cu ei şi nu ai referinţe din piaţă. Cască ochii la chestiile astea!", a îndemnat vicepreşedintele ANAT.

La rândul său, Nicolae Demetriade, preşedintele asociaţiei, a avertizat că pot apărea oricând noi cazuri de insolvenţe în sector.

"Nu putem să excludem că vor apărea în continuare cazuri de insolvenţă. Acum câteva zile un mare vânzător de bilete de avion, un mare consolidator din Grecia, care avea operaţiuni şi în România, din cauza unei datorii de 70 de milioane de euro a intrat în insolvenţă deşi avea vânzări de 500 de milioane de euro. Este vorba despre Tripsta. Deci orice este posibil, oricând. Noi avem un control sau verificăm situaţia lor financiară din declaraţiile de la Ministerul Finanţelor pentru a cunoaşte la modul general ce se întâmplă cu ei, însă cine vrea să facă lucruri nepermise, grave, să intre în insolvenţă premeditat o poate face oricine, pentru că îi permite legislaţia în vigoare", a susţinut Demetriade.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
anat Dragoş Anastasiu turişti
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6603
RON
26 Sep
noapte 6 °
zi 18 °
Ultimele joburi adaugate
24 H