Dublu campion olimpic, dat dispărut de familie. În ultima poză apare cu faţa tumefiată şi nasul însângerat

Fostul înotător australian Grant Hackett (36 ani), dublu campion olimpic, a fost dat dispărut de familia sa, îngrijorată că nu a mai dat niciun semn de viață după ce a fost reținut pentru scurt timp de poliție miercuri, în urma unei căderi nervoase.

16 feb. 2017, 14:34

Grant Hackett a câștigat aurul olimpic la JO de la Sydney, din anul 2000, și la JO de la Atena din 2004, în proba de 1.500 metri, și s-a retras după JO din 2008 de la Beijing, unde a urcat pe treapta a doua a podiumului. El mai are în palmares 10 titluri de campion mondial în bazin olimpic și alte 7 în bazin scurt, cucerind totodată 5 medalii de aur la Jocurile Commonwealth-ului.

Chiar înainte ca familia să-i semnaleze dispariția, sportivul postase o fotografie pe Instagram, cu fața tumefiată și nasul însângerat, acuzându-și fratele că l-a lovit.