Elena Băsescu e „personal afectată” de tarifele mari de roaming pentru Internet

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu se declară "personal afectată" de tarifele mari de roaming pentru Internet şi speră că noile reglementări adoptate de comisia de specialitate a PE vor impune companiilor de telefonie mobilă obligaţia de a percepe tarife reduse.

RomaniaTV.net
29 feb. 2012, 16:15
Elena Băsescu e „personal afectată” de tarifele mari de roaming pentru Internet

„Salut votul de astăzi din Comisia ITRE a PE privind scăderea tarifelor de roaming. Sunt personal afectată de tarifele mari pentru Internet!!!”, a scris Elena Băsescu pe Twitter.

Ea a adăugat că speră ca noile reglementări „să intre în vigoare din iulie şi să impună companiilor de telefonie mobilă tarife reduse de roaming pentru Internet”.

Parlamentul European a votat, marţi, în favoarea reducerii substanţiale a tarifelor de roaming în UE, în pofida apelurilor Vodafone şi France Telecom pentru un moratoriu referitor la reglementările care afectează veniturile operatorilor de telecomunicaţii, transmite Reuters.

Parlamentarii europeni au aprobat reducerea cu până la două treimi a costului apelurilor efectuate în străinătate, în decurs de doi ani, mai mult decât a propus anul trecut Comisia Europeană.

CE, Parlamentul şi guvernele celor 27 de state membre ale UE trebuie să ajungă la o versiune finală a legii înainte de luna iunie, când expiră actualele reglementări privind tarifele de roaming.

Tarifele pentru convorbirile telefonice efectuate în străinătate generează circa 7% din veniturile operatorilor de telecomunicaţii.

La salonul de telecomunicaţii World Congress din Barcelona, directorii companiilor de profil au acuzat autorităţile de reglementare din Europa că privează industria de capitalul necesar investiţiilor în reţele noi, mai performante, de telefonie fixă şi mobilă.

Comisarul pentru comunicaţii Neelie Kroes s-a întâlnit luni cu directorii din industria de profil şi a respins criticile acestora.

Ea a transmis un mesaj şefului Vodafone, în care a spus că nu răspunde bine când este provocată şi că este de partea clienţilor companiei.

„Dacă clienţii nu mai au reţinerea să folosească smartphone-urile şi tabletele atunci când călătoresc în Europa, operatorii vor avea de câştigat”, a spus Kroes.

De asemenea, companiile vor fi obligate, până în 2014, să permită clienţilor să îşi schimbe operatorul, dacă doresc, în decurs de o zi lucrătoare, atunci când sunt în străinătate.