Elena Udrea, anunţ de ultimă oră din spatele gratiilor! Ce a cerut prin intermediul avocaţilor

Fostul ministru al Turismului a cerut prin avocatul său, Veronel Rădulescu, ca denunţătorii din dosarul Hidroelectrica, Dinu Pescariu și Ana Maria Topoliceanu, să fie puşi sub urmărire penală.

18 oct. 2018, 09:19

Mişcare de ultimă oră a Elenei Udrea, aflată într-un penitenciar în Costa Rica. Fostul ministru a cerut ca Pescariu și Ana Maria Topoliceanu, să fie puşi sub urmărire penală.

Elena Udrea, care a fost ridicată de pe stradă de Interpol la începutul lunii octombrie, este acuzată că a primit cinci milioane de dolari mită pentru a interveni la Ministerul Economiei și la Hidroelectrica pentru ca firma lui Bogdan Buzăianu să beneficieze de tarife preferențiale.

DNA clasase faptele pentru care erau acuzați Dinu Pescariu și Ana Maria Topoliceanu în acest dosar, anunţă A3.

De asemenea, procesul în care Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA cu privire la finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2009, continuă în instanța din București.

Procurorii DNA au dispus în luna iulie a anului trecut trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Elenei Udrea. Fostul ministru este acuzat de implicarea directă în campania lui Traian Băsescu pentru alegerile prezidențiale din 2009. Acuzațiile sunt de instigare la luare de mită și spălare a banilor. În acest dosar e vizată și Ioana Băsescu.

Pe 5 octombrie, avocatul Veronel Rădulescu a declarat că Elena Udrea şi Alina Bica au declarat recurs la decizia de arestare luată de o instanţă din Costa Rica, susţinând că procedura de extrădare este complexă