Elena Udrea şi-a chemat susţinătorii printre ruinele unei foste uzine din marginea Capitalei pentru a-şi lansa, într-un mod inedit, programul politic pentru Cotroceni. Elena Udrea a venit la fosta Uzină Republica într-o Dacie şi îmbrăcată în salopetă, cu cască de protecţie şi încălţată cu pantofi sport Prada.
Îmbrăcată în salopetă de muncitor, Elena Udrea a făcut slalom printre ruinele fostei fabrici Republica încălţată în pantofi sport Prada de sute de euro. Într-un efort de popularitate, Udrea a lăsat maşinile scumpe şi a venit la lansarea programului politic într-o Dacie.
„O salopetă pentru că e potrivită cu locaţia. (…) Oriunde te duci în tara găseşti un astfel de loc care a fost distrus, partea industriei trimisă la fier vechi pe doi lei de guvernele de stânga”, a declarat Elena Udrea.
Transformarea în simplu muncitor nu a fost însă completă. Elena Udrea a renunţat la tocuri, dar nu şi la brandurile de renume, astfel că a asortat casca galbenă şi salopeta de muncitor cu o pereche de pantofi sport Prada.
O astfel de pereche de încălţăminte costă câteva sute de euro. Elena Udrea este cunsocută pentru pasiunea sa pentru pantofi şi poşete scumpe.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20