Imagini emoţionante cu eleva care a născut un copil în clasa a XII-a şi a luat 9.96 la bacalaureat VIDEO

BACALAUREAT 2016. Poveste incredibilă pentru o elevă din Vaslui care a devenit mamă în ultimul an de liceu. Ajutată de familie, colegi dar şi de profesori, tânăra a reuşit să termine clasa a XII-a. Adevărata surpriză a venit însă la examenul de bacalaureat, la care a obţinut rezultate de excepţie.

14 iul. 2016, 09:19
Imagini emoţionante cu eleva care a născut un copil în clasa a XII-a şi a luat 9.96 la bacalaureat VIDEO

BACALAUREAT 2016. Maria Elisa Pălimaru a născut în luna decembrie o fetiţă. Tatăl copilului este un tânăr de 18 ani.

„Nu am putut sa renunt la sarcina si am cautat sa gasim toate solutiile sa pot sa ma duc la scoala, eu nu am vrut sub nicio forma sa renunt sau sa inghet anul scolar pentru ca mi-ar fi fost foarte greu sa revin in ritm”, a marturisit eleva.

Potrivit România TV, mama elevă a continuat să meargă la şcoală chiar dacă făcea naveta. A învăţat iar la bacalaureat a venit surpriza. A obţinut media 9,96, după ce la la Istorie şi Geografie a luat 10, iar la Limba şi Literatura Română 9.90.

„A depus un efort deosebit, a fost sprijinta puternic de parinti si colegii de la casa si rezultatele ei ne-au incantat. Ea a terminat clasa a XII-a cu permiul I, iar la Bac a obtinut a treia medie din judet”, a declarat Cătălin Ignat, directorul Liceului Mihai Kogălniceanu Vaslui.

Acum Maria se gândeşte să meargă mai departe. Visează să devină arheolog şi va da la Facultatea de Istorie din Iaşi. Dar pentru că fetiţa ei are acum doar 7 luni, Maria va face primul an de facultate la distanţă, iar din anul II va trece la cursurile de zi.