Elevii şi preşcolarii intră în vacanţa de primăvară. Data neobişnuită la care se vor întoarce la şcoală

Elevii şi preşcolarii vor intra vineri, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de primăvară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

RomaniaTV.net
30 mart. 2018, 05:08
Elevii şi preşcolarii intră în vacanţa de primăvară. Data neobişnuită la care se vor întoarce la şcoală

Elevii se vor întoarce la cursuri pe data de 11 aprilie, care pică într-o zi de miercuri.

Următoarea vacanţă, cea de vară, este programată între 16 iunie şi 9 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai, iar pentru clasa a VIII-a pe 8 iunie.

Programul naţional ‘Şcoala altfel’ are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat până la 31 mai, pe baza unei planificări, la decizia şcolilor. Desfăşurarea programului nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale.

Evaluările naţionale la clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în intervalul 7 – 24 mai.