Epava avionului Air Algerie a fost găsită în Mali, la graniţa cu Burkina Faso

Epava avionului companiei Air Algérie dispărut joi cu 116 persoane la bord după ce decolase de la Ouagadougou a fost găsită în nordul Mali, în apropiere de frontiera cu Burkina Faso, a anunţat şeful Statului Major al preşedinţiei burkinabeze, relatează AFP.

25 iul. 2014, 04:21
Epava avionului Air Algerie a fost găsită în Mali, la graniţa cu Burkina Faso

Epava avionului companiei Air Algerie, dispărut joi cu peste 116 persoane la bord după decolarea de la Ouagadougou, a fost găsită în nordul Republicii Mali, în apropiere de graniţa cu Burkina Faso, a anunţat şeful statului-major special al preşedinţiei burkinabeze, citat de AFP. Acesta a afirmat că nu deţine informaţii în legătură cu soarta pasagerilor.

TRAGEDIE: Un avion cu 116 oameni la bord s-a prăbuşit în Mali. Un român se afla la bord UPDATE

‘Tocmai am găsit avionul algerian. Epava a fost localizată (…) la 50 de kilometri nord de frontiera cu Burkina Faso’, în zona Gossi din Mali, a declarat generalul burkinabez Gilbert Diendiéré la finalul unei reuniuni de criză desfăşurate la Ouagadougou şi după ce l-a informat pe preşedintele Burkina Faso, Blaise Compaoré.

Oraşul Gossi se află la circa 100 de kilometri sud-vest de Gao, cea mai mare localitate din nordul Mali. ‘Pentru moment, nu avem alte precizări în legătură cu soarta pasagerilor, însă echipele noastre acţionează pe teren’, a adăugat generalul. De asemenea, el nu s-a referit la cauzele tragediei aviatice. 

Avionul companiei Air Algerie, un McDonnell Douglas MD-83, a decolat de la Ouagadougou cu peste 110 pasageri la bord şi şase membri ai echipajului cu destinaţia Alger în cursul nopţii de miercuri spre joi. El a dispărut de pe ecranele radarelor la 50 de minute după decolare.