Escrocherie cu scutece pentru copii. Sute de mame au fost înşelate

Sute de mămici au fost înşelate, după ce au făcut comenzi pe internet de zeci de mii de euro. Acestea au plătit pamperşi şi alte articole pentru copii, însă nu le-au primit niciodată.

11 iul. 2017, 11:21
Escrocherie cu scutece pentru copii. Sute de mame au fost înşelate

Şarlatanii au creat mai multe grupuri pe facebook, denumite „Consumabile pentru bebe” sau „Comenzi Scutece” . Preţurile erau foarte bune, iar termenul de livrare era între 30 şi 45 de zile.

Mamele nu şi-au primit produsele comandate nici după şase luni. Acestea i-au contactat pe administratorii site-ului, care au promis că vor livra produsele sau le va înapoia banii. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar escrocii au fugit cu banii şi au sters toate conturile de facebook.

Prejudiciul s-a ridicat la zeci de mii de euro, mai ales că exista persoane care au comandat produse în valoare de peste 10.000 de lei.