Eurostat: România este a 16-a economie din Uniunea Europeană, cu o pondere în PIB-ul UE de 1,2%

Economia României se află pe locul 16 în Uniunea Europeană, cu o pondere în PIB-ul UE de 1,2%, la egalitate cu Grecia, potrivit datelor publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat, aferente anului 2017, care arată că peste jumătate din PIB-ul regiunii, de 15.300 miliarde de euro, este generat de Germania, Marea Britanie şi Franţa.

11 mai 2018, 09:45
Eurostat: România este a 16-a economie din Uniunea Europeană, cu o pondere în PIB-ul UE de 1,2%

Cu un Produs Intern Brut de aproape 3.300 de miliarde de dolari în 2017, Germania şi-a consolidat poziţia de cea mai mare economie din UE, reprezentând peste o cincime din PIB-ul UE (21,3%). Marea Britanie şi-a păstrat poziţia a doua, cu o pondere în PIB-ul european de 15,2%, chiar dacă a înregistrat o scădere de 0,9 puncte procente, iar la mică distanţă s-a plasat Franţa (14,9%).

Cele trei state sunt urmate de Italia (11,2%), Spania (7,6%) şi Olanda (4,8%).

La polul opus se află 11 state care au o pondere în PIB-ul UE de sub 1%, şi anume Malta, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Croaţia, Bulgaria, Luxemburg, Slovacia şi Ungaria.

Cele 19 state care formează zona euro au avut în 2017 un PIB combinat de aproape 11.200 de miliarde de euro. Zona euro a reprezentat anul trecut 72,9% din PIB-ul UE. Germania (29,2%) şi Franţa (20,5%) au format împreună jumătate din PIB-ul zonei euro, iar Italia (15,4%) şi Spania (10,4%) un sfert.