EUROVISION 2017. Concurenta din Rusia INTERZISĂ de Ucraina, invitată să participe la concurs prin SATELIT

EUROVISION 2017. Eurovision i-a propus Iuliei Samoilova, concurenta rusă care a primit interdicţie de a intra în Ucraina, să participe prin duplex de la Moscova, via satelit, la ediția 2017.

23 mart. 2017, 17:50
EUROVISION 2017. Concurenta din Rusia INTERZISĂ de Ucraina, invitată să participe la concurs prin SATELIT

EUROVISION 2017 Într-un comunicat publicat la sediul său de la Geneva, Uniunea europeană de televiziune (Eurovision sau UER) anunță că a „muncit din greu pentru a găsi o soluție” care să-i permită cântăreței ruse Iulia Samoilova să concureze pe 13 mai. Propunerea Eurovision este „fără precedent”, adaugă organizația, și-i va permite cântăreței să participe la a doua semifinală prin satelit. „Dacă Rusia s-ar califica în finală, s-ar aplica aceeași soluție”, se mai menționează în comunicat. Potrivit UER, „este ceva care nu s-a mai făcut niciodată în timpul celor 60 de ani de istorie ai UER”. Totuși, a adăugat ea, „în spiritul valorilor Eurovision de deschidere și în conformitate cu tema din acest an, celebrarea diversității, decizia a fost luată pentru a ne asigura că toți cei 43 de concurenți au oportunitatea de a participa”.

Scandal la Eurovision. UCRAINA nu o acceptă pe reprezentanta RUSIEI

EUROVISION 2017. „Continuăm dialogul cu autoritățile ucrainene în scopul de a avea toți artiștii prezenți la Kiev, orașul gazdă, ceea ce este, bineînțeles, opțiunea noastră preferată”, a declarat responsabilul concursului Eurovision Jon Ola Sand.

EUROVISION 2017. Totuși, dacă Ucraina își menține interdicția de intrare față de cântăreața rusă cu handicap, „i-am propus postului de televiziune Channel One Russia posibilitatea ca ea să cânte în direct prin satelit”, a adăugat el.

EUROVISION 2017. Kremlinul a făcut apel joi la autoritățile de la Kiev „să revină asupra deciziei”, care o penalizează pe cântăreața de 27 de ani pentru că a susținut un concert în iunie 2015 în Crimeea, la puțin peste un an de la anexarea peninsulei ucrainene de către Rusia.