Evadare în masă dintr-un penitenciar. Autorităţile caută peste o sută de puşcăriaşi

Autorităţile din Indonezia sunt pe urmele a peste o sută de condamnaţi la închisoare care au reuşit să fugă dintr-un penitenciar din estul Indoneziei, din Banda Aceh, în timpul unei rugăciuni colective, au informat autorităţile indoneziene.

30 nov. 2018, 07:12
Evadare în masă dintr-un penitenciar. Autorităţile caută peste o sută de puşcăriaşi

Fugarii se aflau la o slujbă musulmană, unde 726 de prizonieri participau la rugăciune. 113 de deţinuţi au reuşit să evadeze în timpul slujbei religioase.

Autorităţile indoneziene au reuşit să găsească până acum doar 23 dintre fugari, potrivit unui purtător de cuvânt al Justiţiei, Ade Kusmanto, potrivit Belga.

Evadaţii reuşiseră să taie încuietorile penitenciatului cu unelte improvizate de ei. În momentul evadării, zece supraveghetori asigurau securitatea la slujba deţinuţilor.

Citeşte şi Tentativă de evadare din închisoare, filmată de camerele de supraveghere. Cum s-a încheiat totul VIDEO

Astfel de evadări în masă nu sunt o noutate în Indonezia, iar acest lucru este provocat de condiţiile mizerabile de detenţie şi de închisorile supraaglomerate.

În mai, 2017, peste 200 de deţinuţi au reuşit să evadeze dintr-o închisoare suprapopulată din Insula Sumatra. După o lună, petru deţinuţi străini încarceraţi în Bali au săpat un tunel prin care au reuşit să iasă în libertate.