Evoluţiile din Hong Kong provoacă îngrijorare internaţională: UE face apel la REŢINERE

Uniunea Europeană şi-a exprimat joi 'îngrijorarea' faţă de situaţia din Hong Kong şi a cerut tuturor părţilor implicate 'să dea în continuare dovadă de reţinere', după avertismentul lansat de autorităţi manifestanţilor să se disperseze, informează AFP, citată de Agerpres.

02 oct. 2014, 16:30
Evoluţiile din Hong Kong provoacă îngrijorare internaţională: UE face apel la REŢINERE

‘Suntem îngrijoraţi de evenimentele din Hong Kong’ şi ‘le cerem tuturor părţilor să continue să dea dovadă de aceeaşi reţinere’ ca şi până acum, a afirmat într-un comunicat Serviciul diplomatic al UE.

‘Încurajăm toate părţile să lucreze în spiritul compromisului pentru găsirea unei soluţii constructive în cadrul Legii Fundamentale şi a principiului ‘o ţară, două sisteme’ ‘, a adăugat serviciul diplomatic.

Uniunea Europeană a refuzat până acum să facă vreo declaraţie cu privire la protestele în curs de desfăşurare din Hong Kong, afirmând doar că urmăreşte atent situaţia.

Citeşte şi Criza din Hong Kong este o AFACERE INTERNĂ chineză

Tensiunile au crescut joi în Hong Kong, unde autorităţile au lansat un avertisment protestatarilor cerându-le să se disperseze. Liderii mişcării de protest, care cer introducerea votului universal deplin în 2017, cer la rândul lor demisia şefului executivului local, Leung Chun-ying.

Şeful executivului din Hong Kong a cerut marţi mişcării prodemocraţie Occupy Central să pună capăt ‘imediat’ manifestaţiilor care perturbă de trei zile funcţionarea centrului financiar al acestui oraş chinez. Potrivit AFP, Beijingul a anunţat în august că viitorul şef al executivului local va fi ales tot prin sufragiu universal în 2017, dar că doar doi sau trei candidaţi selecţionaţi de un comitet vor fi abilitaţi să se prezinte la scrutin.