Executor judecătoresc trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de aproape 6 milioane de lei adus CE Oltenia

Un executor judecătoresc a fost trimis în judecată de procurorii DNA Craiova, în stare de libertate, după ce, în contextul desfăşurării unor proceduri de executare silită, ar fi prejudiciat Societatea Complexul Energetic Oltenia şi ar fi obţinut pentru sine un folos necuvenit de aproape şase milioane de lei.

02 nov. 2018, 12:41
Executor judecătoresc trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de aproape 6 milioane de lei adus CE Oltenia

Potrivit unui comunicat DNA, procurorii de la Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a executorului judecătoresc Nicolae Gagiu, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în formă continuată, cu producerea de consecinţe deosebit de grave.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că „în perioada 15 aprilie 2014 – mai 2018, inculpatul Gagiu Nicolae, în calitatea menţionată mai sus, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfăşurării a şase proceduri de executare silită, a cauzat un prejudiciu debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia SA concomitent cu obţinerea pentru sine a unui folos necuvenit în cuantum de 5.924.320 lei. Concret, deşi prin deciziile instanţelor s-a dispus în mod definitiv întoarcerea la debitor a sumelor executate silit de către executorul judecătoresc, acesta a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, suma totală menţionată mai sus”, se arată în comunicatul DNA.

Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în cauză, menţionează sursa citată. De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui teren şi asupra celorlalte bunuri ale lui Nicolae Gagiu, inclusiv sume de bani, prezente şi viitoare.

Potrivit DNA, dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Craiova cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.