Executorul judecătoresc Dorina Gonţ, arestat pentru evaziune fiscală

Curtea de Apel București a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a executoarei judecătoreşti Dorinei Gonț și a lui Radu Abagiu, Adrian Mihai și Ciprian Nistor. Aceştia sunt acuzați într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul se ridică la circa trei milioane de euro. Cei patru pot contesta decizia în termen de 48 de ore de la comunicare.

22 apr. 2015, 07:34
Executorul judecătoresc Dorina Gonţ, arestat pentru evaziune fiscală

Curtea de Apel București dispune arestarea preventivă a inculpaților Dorina Gonț, Radu Abagiu, Adrian Mihai și Ciprian Nistor pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data punerii în executare a mandatelor de arestare„, potrivit CAB.

În acest dosar, polițiștii au efectuat luni 15 percheziții în București, Ilfov și Ialomița. „Activitățile sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează activitatea infracțională a lucrătorilor unui birou de executor judecătoresc și a reprezentanților a 10 de societăți comerciale, ce sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, săvârșită prin sustragerea de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, prin evidențierea unor operațiuni comerciale fictive„, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Polițiștii și procurorii au pus sechestru pe mai multe conturi ale unor firme și pe unele imobile.

Biroul executorilor judecătorești la care s-au efectuat perchezițiile aparține lui Lucian și Dorina Gonț iar imobilele vizate în vederea instituirii sechestrului aparțin familiei Gonț.

Aceleași surse precizează că trei societăți comerciale foloseau servicii fictive ale unor firme din domeniul IT, consultanță și marketing, iar banii erau transferați prin intermediul a șapte societăți fantomă în Cipru, ulterior banii întorcându-se în țară în conturile societăților menționate.

Bugetul statului ar fi fost prejudiciat cu aproximativ trei milioane de euro prin comiterea acestor infracțiuni, în perioada 2011-2014.