Exerciţiu european de protecţie civilă, în Austria. România participă

Localitatea Eisenerz, din centrul Austriei, găzduieşte începând de joi, timp de trei zile, un exerciţiu de protecţie civilă organizat de Directoratul General pentru Protecţie Civilă şi Ajutor Umanitar al Comisiei Europene (DG-ECHO), cu scopul verificării modului de acordare a asistenţei prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene.

23 mai 2018, 13:25
Exerciţiu european de protecţie civilă, în Austria. România participă

La acest exerciţiu, organizat într-o veche zonă minieră parţial dezafectată din centrul Austriei, vor participa o echipă de sprijin şi asistenţă tehnică din România, o echipă de căutare şi salvare din Slovenia, echipe de căutare şi salvare urbană din Grecia şi Lituania, echipa EMERPAS din Franţa dotată cu drone şi o echipă a experţilor în protecţie civilă din cadrul Comisiei Europene.

În fiecare an, Comisia Europeană finanţează o serie de exerciţii de protecţie civilă, al căror scop este de a spori gradul de pregătire în caz de dezastre naturale şi a îmbunătăţi colaborarea între autorităţile şi echipele naţionale de protecţie civilă din Europa. Aceste exerciţii sunt esenţiale pentru pregătirea echipelor de protecţie civilă în a reacţiona rapid şi într-o manieră coordonată în cazul producerii unor dezastre.

În ianuarie 2014 a intrat în vigoare noua legislaţie europeană privind protecţia civilă, care oferă cadrul necesar pentru o mai strânsă colaborare referitoare la prevenirea catastrofelor, evaluarea riscului, pregătire şi planificare – inclusiv mai multe exerciţii comune periodice pentru echipele europene de protecţie civilă.

Comisia Europeană joacă un rol-cheie în coordonarea răspunsurilor la situaţii de criză în Europa şi în lume, prin Mecanismul de protecţie civilă al UE, la care participă toate statele membre ale UE plus Islanda, Macedonia, Muntenegru, Norvegia, Serbia şi Turcia.

Orice ţară din lume poate solicita asistenţă prin intermediul Mecanismului de protecţie civilă al UE.