Explozie într-o mină din Doneţk. În urma tragediei, 33 de mineri au murit UPDATE

Cel puțin 33 mineri au murit, potrivit celui mai recent bilanţ al victimelor, în urma exploziei produse miercuri dimineața într-o mină de cărbune din Donețk, în estul separatist al Ucrainei, a anunțat președintele parlamentului ucrainean, Volodimir Groisman, citat de Interfax-Ukraina.

04 mart. 2015, 07:40

Update 23:30 33 de mineri au murit, potrivit clui mai recent bilanţ dat publicităţiide autorităţile ucrainene, citat de Reuters.

Update 20:18 Autorităţile locale au mai informat că cel puţin 16 mineri au fost răniţi, iar 16 sunt daţi dispăruţi.

Update 20:16 Potrivit 24 Today, explozia a avut loc la ora locală 6.30. Explozia de la mina Zasiadko a fost probabil provocată de gazul metan. Potrivit sputniknews, miercuri seara bilanţul morţilor comunicat de către autorităţile locale ajunsese la 17. Anterior, se spusese că ar fi fost 32 de persoane moarte în urma deflagraţiei.

„O teribilă tragedie a avut loc azi dimineață la mina Zasiadko. Sunt victime. În acest moment — 32”, a a anunțat președintele parlamentului ucrainean, Volodimir Groisman, cerând deputaților să țină un minut de reculegere în memoria minerilor care și-au pierdut viața, potrivit Agerpres.

Anterior, liderul sindicatului independent al minerilor, Mihailo Volîneț, a indicat că 207 mineri se aflau în subteran în momentul exploziei, dintre care 53 în zona afectată.

În ultimii ani, la mina Zasiadko au avut loc mai multe accidente soldate cu victime.