EXPLOZIE într-un bloc din Buzău: zeci de persoane au fost evacuate, un bărbat are arsuri grave

O explozie urmată de un incendiu a avut loc, duminică, la etajul al doilea a unui bloc de locuinţe de pe Aleea Insulei din municipiul Buzău, un tânăr cu arsuri grave pe o mare parte din corp fiind transportat la spital.

RomaniaTV.net
25 mart. 2018, 09:00

Deflagrația s-a produs într-un bloc situat pe Aleea Insulei din municipiul Buzău. Explozia s-a produs la etajul doi se pare în momentul în care proprietarul a intrat în bucătărie și și-a aprins o țigară.

Suflul exploziei a spart geamurile apartamentelor din blocul respectiv, a distrus ușa de la intrarea în imobil. De asemenea, sunt sparte geamurile de la blocul din imediata vecinătate.

Din cauza deflagrației, obiecte din apartamentul în care s-a produs incidentul au fost aruncate pe geam și au aterizat inclusiv în copaci.

Proprietarul apartamentului a suferit arsuri pe corp, dar a reușit să iasă din bloc pe picioarele sale.

Toți locatarii din imobilul în care s-a produs explozia au fost evacuați.

Cinci persoane au suferit atacuri de panică și au fost preluate de echipajele SMURD și de la SAJ Buzău, pentru a fi duse la spital.

Pompierii au stabilit că deflagraţia a fost cauzată de o acumulare de gaze provenită de la un convector care a explodat în momentul când proprietarul şi-a aprins o ţigară.

Totodată, inspectorii Inspectoratul de Stat în Construcţii au verificat starea imobilului şi au stabilit că structura de rezistenţă nu a fost afectată iar locatarii se pot întoarce la casele lor.

Viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu, a declarat că în situaţia în care vor exista cereri pentru spaţii de cazare de la proprietarii apartamentelor afectate, aceştia vor putea fi cazaţi în cadrul Centrului pentru Persoane fără Adăpost deţinut de Primărie sau la internatele şcolare.