EXPLOZII în China soldate cu morţi şi răniţi

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi 'numeroase altele' au fost rănite într-o serie de explozii produse în regiunea chineză Xinjiang - cu populaţie majoritar musulmană - o zonă agitată de tensiuni interetnice, a informat luni site-ul guvernamental de informaţii Tianshan, citat de AFP, citată de Agerpres.

22 sept. 2014, 05:32
EXPLOZII în China soldate cu morţi şi răniţi

Exploziile s-au produs duminică în trei locuri diferite, între care un cartier comercial în districtul Luntai, în sudul Xinjiang-ului, a precizat aceeaşi sursă.

Cauza exactă a deflagraţiilor nu a fost comunicată de autorităţi, dar în ultimele luni mai multe atentate au avut loc în Xinjiang, unde Beijingul se confruntă cu o rebeliune islamistă şi separatistă.

Un fragment al populaţiei din această regiune de la graniţa vestică a ţării, în special uigurii, care îi formează prima etnie, s-a radicalizat în ultimii ani şi respinge tutela chineză. Numeroşi uiguri se consideră ‘colonizaţi’ de noii sosiţi din etnia majoritară în China, han.

Citeşte şi Explozie puternică în China. Cinci persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite VIDEO

Regiunea Xinjiang, situată într-o poziţie strategică şi bogată în resurse naturale, a beneficiat de eforturi de investiţii din partea guvernului central, dar uigurii se declară excluşi de la viguroasa creştere economică şi obstrucţionaţi în practicarea religiei şi culturii lor.

Autorităţile califică aceste violenţe drept ‘teroriste’ şi ‘separatiste’. Beijingul a lansat în ultimele săptămâni o vastă campanie de represiune, care s-a tradus prin peste 20 de execuţii anunţate oficial, sute de arestări, condamnări în masă după procese expeditive şi expuneri publice ale ‘teroriştilor’.

Această politică riscă să exacerbeze tensiunile, au avertizat unii experţi.