Faimosul turn înclinat din Pisa se… îndreaptă

Turnul din Pisa este înclinat chiar de atunci când a fost construit, în secolul al XII-lea. Acum, însă, după lucrările de reabilitare, turnul a început să se îndrepte.

28 oct. 2013, 20:19
Faimosul turn înclinat din Pisa se… îndreaptă

Lucrările de îndreptare a turnului au durat 11 ani şi s-au încheiat în 2001. Înainte, turnul se înclina cu peste 1 milimetru pe an, experţii temându-se că va pica. În 1993, de exemplu, turnul era înclinat cu 5,4 metri, faţă de 3,8 metri în 1817 şi doar 1,4 metri în 1350.

Turnul de 14.500 de tone a fost închis timp de un deceniu, cât s-a lucrat la fundaţia sa şi s-a scos apa de sub el. În jurul structurii au fost amplasate cabluri de oţel de susţinere. După proiectul de 25 de milioane de lire sterline, turnul s-a îndreptat imediat cu 38 de centimetri.

Un studiu realizat anul acesta de experţi a confirmat că turnul este stabil, dar se îndreaptă în continuare. Giuseppe Bentivoglio, directorul tehnic al monumentului, spune că înclinarea înspre sud a clădirii se diminuează.

„Turnul se mişcă. Se îndreaptă înspre nord. Între 2001 şi 2013 s-a îndreptat cu 2,5cm”, a explicat expertul, care a precizat că se aştepta această îndreptare.

„Potrivit studiilor cercetătorilor de la Universitatea Stuttgart cu care am lucrat, turnul va continua să se mai îndrepte câţiva milimetri, se va stabiliza şi apoi va începe să se încline din nou, dar mult mai încet decât înainte”, a mai spus Giuseppe. „În teorie, s-ar putea îndrepta complet”, a adăugat expertul. Viitorul turnului este, însă, asigurat pentru următorii 100-200 de ani.

Turnul din Pisa aduce cica 6 milioane de vizitatori în fiecare an în micuţul orăşel, iar trei milioane dintre ei cumpără bilete pentru a se urca în turn.