Femeia care a avut o premoniţie privind atacul armat din Las Vegas: „Sunt peste tot. Veţi muri cu toţii!”

Cu aproximativ 45 de minute înainte de declanşarea masacrului de la concentul din Las Vegas, o femeie de origine hispanică susţine că a avut o premoniţie. Ea a strigat în mulţime că va avea loc un carnagiu."Sunt peste tot! Veţi muri cu toţii, astăzi!"...

03 oct. 2017, 13:16
Femeia care a avut o premoniţie privind atacul armat din Las Vegas: „Sunt peste tot. Veţi muri cu toţii!”

Publicaţia britanică Daily Mail scria, marţi, că o femeie hispanică de aproximativ 50 de ani, însoţită de un bărbat, a început să ţipe, cu vreo 45 de minute înainte de atac, spunând că urmează să se întâmple o nenorocire. „Sunt peste tot, în jurul vostru! Veţi muri cu toţii, astăzi!”…

Brianna Hendricks, tânără care îşi sărbătorea aniversarea 21 de ani de viaţă, în Las Vegas, a povestit pentru publicaţia Daily Mail ceea ce s-a întâmplat în seara nenorocirii. Ea le-a povestit poliţiştilor tot ce şi-a amintit despre momentul atacului şi ceea ce s-a petrecut după aceea.

Citeşte şi Statul Islamic revendică atacul de la concertul din Las Vegas

„O femeie a venit în fugă, în spatele nostru şi a început să se joace cu părul oamenilor care erau în jurul ei. Se comporta ciudat şi ne-a spus că vom muri cu toţii. Părea că ar fi ştiut ceea ce urma să se întâmple.  Am crezut că ne spune toate acestea fie pentru a ne preveni, fie pentru că ar fi putut fi implicată… „, a povestit Brianna publicaţiei britanice.

Ulterior, misterioasa femeie şi prietenul ei au fost escortaţi în afara zonei concertului de către agenţii de securitate.

După aproximativ 45 de minute, Stephen Paddock deschidea focul de la etajul 32 al hotelului-cazinou, asupra mulţimii care venise la concert, în cel mai mare carnagiu din istoria actuală a Americii.