Femeie moartă în spital. Fiul face acuzaţii grave

Un bărbat din Suceava şi-a internat mama în spital, iar a doua zi a găsit-o moartă. El îi acuză medici că nu s-au îngrijit cum trebuie de femeie. Aceasta făcuse hemoragie internă din cauza unei peritonite, însă nimeni nu şi-a dat seama de acest lucru. Fiul acesteia a postat un mesaj tulburător pe facebook.

08 ian. 2018, 13:06
Femeie moartă în spital. Fiul face acuzaţii grave

Femeii i s-a făcut rău, iar fiul ei a sunat imediat la 112.  A fost preluată de o ambulanţă şi transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava. Acolo, medicii i-au spus că are un început de diabet, dar şi ciroză. I-au administrat insulină, însă starea femeii s-a agravat. A doua zi fiul şi-a găsit mama moartă în spital.

În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că femeia a murit din cauza unei hemoragii cauzată de o peritonită, ceea ce înseamnă că femeia trebuia operată imediat ce a ajuns la spital.

Îndurerat şi revoltat, fiul femeii a postat un mesaj tulburător pe pagina sa de Facebook: „Sunt un monstru, mi-am omorât mama, am dus-o la abator”.

Citeşte şi Un copil de doi ani suspect de rujeolă a murit la Spitalul Judeţean Suceava