Femeie de 31 de ani din Târgovişte, depistată cu gripă

O femeie de 31 de ani din Târgovişte a fost diagnosticată cu gripă, iar în prima săptămână a anului s-au înregistrat, la nivelul judeţului, peste 270 de cazuri de viroze, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), remis vineri.

12 ian. 2018, 12:58
Femeie de 31 de ani din Târgovişte, depistată cu gripă

”A fost diagnosticat un caz de gripă cu virus gripal tip B, la o persoană de sex feminin din Târgovişte, şi au fost imunizate împotriva gripei un număr de 3.993 de persoane incluse în categoria celor cu risc crescut de a contacta boala”, se precizează în comunicatul DSP Dâmboviţa.

Conform purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marinela Popa, cazul de gripă a fost diagnosticat de către Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti.

”Este un diagnostic clinic deoarece persoana s-a prezentat la camera de garda a spitalului unde i s-a făcut internare de o zi. Ea este izolată la domiciliu şi sub supravegherea medicului de familie. Este o persoană de 31 de ani, şomeră”, a precizat Popa, potrivit Agerpres.

În cadrul sistemului de monitorizare a infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare şi a gripei, în perioada 1-7 ianuarie 2018, au fost raportate, la nivelul judeţului Dâmboviţa, 273 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, din care şapte cazuri internate şi 81 de pneumonii, pentru opt cazuri impunându-se spitalizarea.

DSP Dâmboviţa recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală şi colectivă, să se vaccineze antigripal şi să se prezinte la medicul de familie la primele semne de boală.